• Primul test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 a fost lansat astăzi de compania Romlab împreună cu Sintofarm
  • Cele două societăţi au finanţare pentru acest proiect de la investitori americani
  • Testul poate detecta anticorpii daţi de virus în doar 5 minute şi funcţionează ca un test de sarcină
  • Producătorii au de gând să vândă statului testele la un preţ de 10-15 euro, mai mic decât celor oferit sistemului privat
  • Capacitatea de producţie a acestui test este de 50.000 de bucăţi zilnic, iar cantitatea poate fi dublată într-un timp scurt

Te anunţ că astăzi a fost lansat primul test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 produs în România, de două companii partenere autohtone. Testul are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru producţie şi comercializare. Această metodă poate detecta anticorpii daţi de SARS COV 2 în doar 5 minute.

Kitul de testare funcţionează ca un test de sarcină pe care se aplică mostre de ser sau plasmă din sângele recoltat intravenos.

Nivelurile de sensibilitate crescute ale testului rapid permit identificarea anticorpilor virusului în cazul celor care au luat contact cu el, inclusiv cazurile asimptomatice.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Aceste teste pot completa foarte bine testarea PCR care se face în momentul de faţă în laboratoarele din România, mărind astfel simţitor capacitatea pe care statul o are acum.

Companiile din România care produc testul pot realiza 50.000 de bucăţi zilnic, cu posibilitate de dublare rapidă a acestei cantităţi,  în vreme ce, momentan, statul asigură, în general, cam jumătate din acest număr.

Foarte important, aceste teste pot fi folosite pentru testarea în masă a populaţiei, şi astfel se pot identifica potenţiali donatori de plasmă, pentru tratarea cazurilor grave. În cazul în care apare vaccinul anti Covid, cei care nu fac anticorpi ar putea fi vaccinaţi primii.

În curând cei care produc vaccinul vor discuta cu autorităţile. Rămâne de văzut în ce măsură vor fi interesate acestea să cumpere teste rapide, făcute chiar la  noi în ţară.

„Are o sensibilitate de 96,6%, acurateţea lui este de sută la sută, şi venim în completarea testelor PCR, şi deja ştim că aceste aparate sunt foarte aglomerate, sunt foarte multe probe şi durează, în majoritatea clinicilor, peste 48 de ore până să se ofere rezultatul pacienţilor. Aşteptăm de săptămâna viitoare să luăm legătura cu instituţiile de stat să vedem, nu ştiau că se fabrică încă în România”, a spus pentru Mediafax, Sima Ioana, director general Romlab.