• Ministerul Sănătății a aprobat ordinul pentru testarea națională la Covid-19
  • Vor fi testate persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă la recoltări de analize
  • Aproximativ 30.000 de români vor fi incluși în acestă testare națională, care va determina gradul de răspândire a infecției cu Covid-19

„Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecţie a sănătăţii populaţiei. Institutul Naţional de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra şi va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un numar de 29019 de seruri reziduale urmează să fie colectate si investigate. În acest sens vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziţia de kituri, reactivi etc.”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii

Studiul de seroprevalenţă va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă conjunctural pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare judeţ pe durata perioadei de înrolare şi care vor fi selectate cu pas de eşantionare. Vor fi persoane fără semne şi simptome de boala infecţioasă, în conformitate cu prevederile legale şi care îşi vor exprima consimţământul informat de participare la studiu

Direcţiile de sănătate publică vor selecta la nivelul fiecarui judeţ şi a municipiului Bucureşti un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu. Sunt laboratoarele proprii si/sau laboratoare externalizate ale spitalelor judeţene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienţi neinternaţi, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1.000 probe/săptămână sau peste 40.000 probe/an), conform MS.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nu vor fi selectate în studiu laboratoarele proprii sau externalizate ale spitalelor de boli infectioase, ale centrelor de transfuzii, ale spitalelor COVID sau ale spitalelor de pneumoftiziologie TBC sau laboratoare care deservesc cu predilecţie aceste tipuri de spitale”, precizează sursa citată.

Studiul de seroprevalenţă va fi realizat cu respectarea deplina a principiilor si regulilor de etica si a confidentialitatii datelor cu caracter personal. Acest studiu este avizat de Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional de Sănătate Publică – Comitetul de Etică a Cercetării.

Ordinul pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalenţă a infecţiei SARS-CoV-2, pe teritoriul României va fi publicat în Monitorul Oficial.