• Sunt 376 de centre de vaccinare înființate în unitățile sanitare
  • Performanţa zilei de ieri a fost administrarea a aproape 12 mii de  doze de vaccin până la cinci după-amiaza

Mari speranţe ne puneam într-a noua zi a campaniei de vaccinare. Ştii de ce? Pentru că s-a terminat vacanţa, puteam afla, în sfârşit, dacă vaccinul e folosit pentru cei care au nevoie de el sau rămâne în congelatoare. Îşi propusese organizatorul campaniei de vaccinare să ajungă la 20.000 de doze de vaccin folosite în fiecare zi.

În unele centre de vaccinare abia ieri s-au organizat să înceapă vaccinarea, deşi a doua tranşă de vaccin a ajuns încă de pe 29 decembrie. Ştii cum a fost, platforma s-a mişcat greu, trebuia sărbătorit şi anul nou. Aşa că toată lumea şi-a suflecat mânecile ca să înceapă marea imunizare din sistemul sanitar. Performanţa zilei a fost administrarea a aproape 12 mii de  doze de vaccin până la cinci după-amiaza. Asta înseamnă că aproape 125 de mii de doze de vaccin erau nefolosite.

  • Ziua 1 – 960
  • Ziua 2 – 1101
  • Ziua 3 – 712
  • Ziua 4 –  2.888
  • Ziua 5 – 4623
  • Ziua 6 –  1367
  • Ziua 7 – 1586
  • Ziua 8 – 354
  • Ziua 9 – 11.912

O să reușească colonelul Gheorghiță să își atingă obiectivul de 20 de mii de oameni vaccinați pe zi

Dacă reușește să crească ritmul ar putea fi posibil. Sunt 376 de centre de vaccinare înființate în unitățile sanitare. Nu știm câte sunt deschise, pentru că, dacă ar funcționa toate, ca să ajungă la 20 de doze de vaccin administrate într-o zi, fiecare dintre ele ar trebui să vaccineze 53 de oameni în fiecare zi. Dar imaginează-ți că sunt spitale care pot vaccina sute de oameni pe zi.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.

Vaccin avem, spitale avem, ce ne lipsește

Ne lipsește mai multă organizare, poate, și mai multă mobilizare a personalului sanitar, care nu se înghesuie la vaccinare, am văzut că a preferat să plece în vacanță decât să se vaccineze. Dar în mai puțin de o oră se vaccinează colonelul Gheorghiță și poate în zilele următoare se limpezesc apele și aflăm câți colegi a reușit să convingă cu gestul lui.