• Adrian Marinescu: Închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2
  • Adrian Marinescu: Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum
  • Adrian Marinescu: Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum

Următoarele două luni vor fi grele, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, dar „la finalul verii va fi categoric mai bine decât acum”, spune medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

Pandemia nu se închide precum o ușă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez și am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp – n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate și lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, a spus, la Digi24, medicul infecționist.

„Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă și probabil că 70% din populația globului va fi imunizată și atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. Lucrurile nu se pot închide dintr-odată. Altfel spus, închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2. Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranță nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, a explicat medicul Adrian Marinescu.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Doctorul a vorbit și despre momentul în care am putea spune că am scăpat de pandemie.

Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a punctat Adrian Marinescu.

„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balș”.