- Ministrul Sănătăţii susține că testările se fac ţintit în grupele de risc, şi nu comunitar.
- Dr. Gindrovel Dumitra spune că numărul mare de infectări cu coronavirus nu ar trebui să ne sperie.
- În anumite centre rezidenţiale din Capitală există probleme legate de modul de testare.
Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii de Medicină de Familie din România, îţi spune că cifrele raportate de autorităţi cu numărul infectărilor cu Covid-19 nu sunt relevante, şi că nu trebuie să intri în panică.
Despre cum se face testarea poate l-ai auzit vorbind aseară pe Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care spunea cu subiect şi predicat că în ţara noastră testele se fac cu precădere în zonele de risc. Adică, în căminele pentru bătrâni şi în toate unităţile care aparţin de Asistenţa Socială. Sau acolo unde sunt deja focare.
Însă, crezi că testarea este realizată ca la carte în aceste spaţii? Află că nu, chiar de la şeful DGASPC din sectorul 3, Mihaela Mugureanu, care spune despre lipsa unei organizări coerente a testării.
„Această testare trebuie făcută în aceste Centre Rezidenţiale cel puţin de două ori pe lună. Din păcate au existat probleme, şi aceste probleme sunt generate de o slabă organizare a activităţii de testare”, spune Mihaela Mugureanu, director DGASPC sector 3.
„Dacă e să facem un calcul care ar fi prevalenţa bolii în acest moment în populaţie datele nu sunt relevante. Au fost făcute în nişte locaţii ţintă care au un grad de risc ridicat”, adaugă Gindrovel Dumitra.
Tot ea spune că, pentru a evalua numărul de persoane bolnave dintr-o anumită populaţie, nu acesta e testul pe care trebuie să îl realizăm.
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump
- Proteste violente în Franța, zeci de mii de elevi și profesori cer mai mulți bani pentru Educație: „Demisia, Macron”. Trump intervine și dă vina pe „islam”
- August Hanning, fostul șef al Serviciului german de Informații, a fost arestat pentru spionaj și divulgare de secrete de stat
- Trump se oferă să îl ajute pe Putin în gestionarea posibilului focar de ciumă din Rusia: „Monitorizăm foarte atent situația”