• Niciun loc liber la ATI Covid-19 în Bucureşti, paturile se ocupă rapid
  • În Bucureşti sunt 202 paturi de ATI pentru Covid-19
  • Situaţia la nivel naţional, în dinamică. Ieri, 1428 de paturi

După 20 de zile în care am încercat să aflăm câte paturi de ATI avem, am reuşit să avem un răspuns, nu de la Ministerul Sănătăţii, ci de la Departamentul Pentru Situaţii de urgenţă.

La solicitarea Aleph News, DSU ne-a răspuns că ieri, la ora 10, nu era niciun pat de ATI liber în Bucureşti.

Disponibilitatea locurilor la ATI la nivelul Capitalei se face pentru perioade foarte scurte de timp.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Pentru că paturile se ocupă foate repede.

Am aflat şi că în Bucureşti capacitatea de ATI pentru Covid-19 este de 202 paturi, iar la nivel naţional sunt 1.428 de paturi.

Azi au fost înregistrați 1.205 pacienți cu covid la terapie intensivă.