- America încheie un contract cu Sanofi și GSK pentru 100 de milioane de doze ale vaccinului COVID-19.
- Achiziția valorează 2.1 miliarde de dolari.
- Este cel mai mare contract încheiat de americani până acum.
- Vaccinul va fi testat pe oameni începând cu luna septembrie.
Companiile farmaceutice Sanofi și GSK au semnat un contract de 2.1 miliarde de dolari cu SUA pentru vaccinul COVID-19, relatează The Washington Post.
Este cel mai mare contract pe care Guvernul american l-a încheiat până acum și presupune livrarea a 100 de milioane de doze de vaccin pentru americani.
Primul test pe oameni va avea loc în septembrie, dat fiind faptul că vaccinul va fi unul experimental.
Dacă vaccinul este unul eficient, va fi lansat înainte de finalul anului. Companiile anticipează că vor avea la dispoziție date suficiente prin care să reglementeze vaccinul în prima jumătate a anului 2021, iar intenția lor este să producă un miliard de doze anual.
„Toți oamenii din lume au nevoie de un vaccin COVID-19 și nicio companie farmaceutică nu va putea să producă un vaccin de una singură, având în vedere că cererea este foarte mare”, a declarat Thomas Triomphe, liderul global Sanofi Pasteur.
Contractul semnat între Guvernul american și cele două companii prevede și achiziția unui număr de 500 de milioane de doze, în plus, față de cele 100 de milioane.