• Milioane de adulți din SUA sunt eligibili pentru a treia doză de vaccin Pfizer.
  • Autoritățile așteaptă mai multe date înainte de a recomanda rapelul pentru vaccinurile Moderna și J&J.
  • Analiza mai multor diagrame care prezintă cazurile de noi infectări sugerează că protecția oferită de vaccinul Moderna poate dura mai mult decât Pfizer și J&J.

SUA oferă doze de rapel la schema completă de vaccinare Pfizer pentru zeci de milioane de cetățeni care au fost imunizați în urmă cu cel puțin șase luni. Dozele de rapel sunt recomandate pentru adulții cu vârsta peste 65 de ani, care, în general, nu au același tip de răspuns imun puternic și durabil la vaccinuri ca și persoanele mai tinere.

Potrivit Business Insider, nu există nicio recomandare federală pentru persoanele care au primit vaccinurile Moderna sau Johnson & Johnson COVID-19 în acest sens. Din contră, dovezile sugerează că persoanele care  au optat pentru serul Moderna e posibil să nu aibă nevoie de un rapel la fel de mult ca ceilalți. 

Săptămâna trecută, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a publicat mai multe date din spitalele din toată țara care arată că persoanele care au primit vaccinul Moderna sunt mai puțin susceptibile de a fi spitalizate decât persoanele care au primit Pfizer sau Johnson & Johnson.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Un alt raport al CDC, publicat la începutul lunii septembrie, a sugerat că vaccinul cu două doze Moderna a redus riscul de spitalizare cu 93%. Pentru vaccinul Pfizer această cifră a fost de 88%, iar pentru Johnson & Johnson a fost de 71%.

Dr. Robert Atmar, care conduce un studiu la Baylor College of Medicine, a spus că, deși nu ar fi surprins dacă persoanele vaccinate cu J&J primesc în curând o recomandare de rapel, „pentru Moderna, nevoia rapelului rămâne o întrebare deschisă”.

Protecția oferită de serul Moderna împotriva spitalizării pare să dureze mai mult decât cea a celorlalte vaccinuri.

Aceste date, colectate de la spitale din 20 de orașe, au sugerat că vaccinul Moderna a protejat oamenii împotriva spitalizării mai mult decât vaccinurile Pfizer și Johnson&Johnson. După patru luni, vaccinul Moderna a rămas 92% eficient în prevenirea spitalizării, în timp ce Pfizer a fost 77% eficient și J&J 68%.

Unul dintre motivele pentru care vaccinul Moderna poate rezista mai bine în protecția pe termen lung este doza mai mare. O doză a vaccinului Moderna constă din 100 micrograme de vaccin mARN, în timp ce Pfizer are 30 micrograme. Acest lucru poate însemna efecte secundare mai ușoare în urma vaccinării cu Pfizer – dar pe termen lung, protecția ar putea să nu fie la fel de puternică.

Un studiu al spitalelor din New York, Minnesota, Wisconsin, Utah, California, Oregon, Washington, Indiana și Colorado a constatat că vaccinul Moderna a fost asociat cu o proporție mai mică de spitalizări decât Pfizer sau J & J în rândul persoanelor vaccinateO altă posibilitate este că intervalul de patru săptămâni între dozele de Moderna este mai bun decât întervalul de trei săptămâni între dozele de Pfizer.  

Ambele vaccinuri sunt, totuși, excelente în prevenirea îmbolnăvirii severe și a spitalizării, în special la adulții cu vârsta sub 65 de ani.

Dar datele din cinci centre medicale pentru veterani din SUA au sugerat că vaccinul Moderna a fost superior la protejarea adulților vârstnici, cu o eficacitate de 87% împotriva spitalizării în pacienți cu vârsta peste 65 de ani. Vaccinul Pfizer a fost în procent de 77% eficient în același grup.

Eficiența împotriva variantei Delta

De când varianta Delta a virusului a ajuns în SUA, beneficiarii vaccinurilor Moderna și Pfizer s-au îmbolnăvit mai des. Dar eficacitatea vaccinului Moderna împotriva spitalizării pentru persoanele de peste 30 de ani pare puțin mai puternică – deocamdată.

Aceste estimări ale eficacității vaccinului, defalcate pe grupe de vârstă, provin din date privind peste 74.000 de spitalizări în 187 de spitale la nivel național.

Putem vedea că Moderna a depășit Pfizer în rândul adulților cu vârsta cuprinsă între 30 și 64 de ani. Din iunie până în august, eficacitatea vaccinului Moderna împotriva spitalizării a fost de 99% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani și de 91% în rândul celor între 50 și 64 de ani.

Vaccinul Pfizer în aceeași perioadă a fost de aproximativ 82% eficient în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 49 de ani și 84% eficient în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani.

La adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, cele două vaccinuri au avut rezultate aproape identice, cu eficacitatea vaccinului împotriva spitalizării de 82% pentru Moderna și 85% pentru Pfizer.

Aceste date, preluate de la peste 250 de spitale din 14 state, combină eficacitatea vaccinului Pfizer și Moderna împotriva spitalizării într-o singură diagramă. Aceasta indică faptul că majoritatea cazurilor de deces cauzat de COVID-19 și, la nivel național, sunt ale persoanelor nevaccinate.