• Rezultatele de până acum arată că vaccinarea reduce cu 67% posibilitatea infectării.
  • Studiile din Israel au demonstrat că vaccinarea reduce încărcătura virală de 1,6 până la 20 de ori la persoanele care se infectează după vaccinare.
  • Două studii privind efectul vaccinurilor asupra infecțiilor asimptomatice se vor încheia în aprilie, cel de la Sinovac și cel din Rusia, studiul Pfizer urmând să fie gata abia în ianuarie 2023.

Până acum nouă vaccinuri s-au dovedit eficiente în protejarea împotriva dezvoltării simptomelor de Covid-19. Totuși încă nu se cunoaște cât de bine împiedică vaccinarea infecția asimptomatică sau transmiterea virusului la cei din jur, scrie Bloomberg.

De ce este important acest lucru?

Deși vaccinarea le oferă oamenilor o asigurare considerabilă că nu se vor îmbolnăvi de Covid, până în prezent nu există nicio asigurare că nu se vor infecta cu SARS-CoV-2 și că nu-l vor transmite mai departe, celor din jur, putând să îmbolnăvească persoane care nu sunt imune. Un studiu a estimat că cei care sunt infectați, dar nu dezvoltă simptome, sunt responsabili pentru 24% dintre transmiteri.

Cu cât SARS-CoV-2 circulă mai mult, cu atât mai mult crește posibilitatea ca virusul să creeze mutații care îi sporesc capacitatea de a se răspândi și de a fi rezistent la vaccinuri existente sau la imunitatea dezvoltată de organism la infecțiile din trecut. Deja au apărut variante ale virusului care par a fi mai periculoase. De asemenea, utilizarea vaccinării pentru a obține așa-numita imunitate colectivă necesită vaccinuri care împiedică transmiterea, atunci când o întreagă comunitate este protejată, dar nu toată lumea a fost imunizată.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Vaccinurile nu opresc infecția și, implicit, transmiterea?

Unele vaccinuri fac asta, altele nu. Standardul de aur în vaccinologie este de a opri atât infectarea, cât și boala, oferind așa-numita imunitate sterilizantă. Dar aceasta nu se realizează întotdeauna. Vaccinul pentru rujeolă, de exemplu, face acest lucru, dar nu și cel pentru hepatita B.

Pentru a opri transmiterea vaccinurile anti-Covid trebuie să prevină infecția?

Nu neapărat. În măsura în care un vaccin previne infecția, previne și transmiterea. Deoarece SARS-CoV-2 se răspândește prin intermediul particulelor respiratorii din gâtul și din nasul unei persoane infectate, un vaccin care reduce durata infecției, cantitatea de virus din tractul respirator (încărcătura virală) sau frecvența tusei unei persoane infectate poate reduce probabilitatea ca virusul să fie transmis altor persoane.

De ce nu știm dacă vaccinurile Covid previn infecția și transmiterea?

Testarea vaccinurilor nu a avut acest prim scop. Acestea au fost concepute în pentru a răspunde mai întâi problemei prevenirii îmbolnăvirii oamenilor și celei a decongestionării sistemului sanitar.

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii dau, de obicei, unui grup de voluntari vaccinul experimental și unui alt grup, format din același număr de persoane, un placebo. După ce numărul total de voluntari cu simptome de Covid confirmate atinge în timpul studiului un nivel prestabilit, anchetatorii compară numerele din cele două grupuri. Pentru vaccinările existente până acum, grupurile vaccinate au avut între 50% și 95% mai puține cazuri de boală, aceste procente fiind numite rate de eficacitate a vaccinurilor.

De ce nu sunt testați voluntarii și pentru infecții asimptomatice?

Acesta este un proces mai complicat, întrucât singura modalitate de a determina existența infecțiilor asimptomatice este aceea de a testa voluntari în mod regulat, într-un studiu de eficacitate numărul acestora putând fi de zeci de mii. Totuși, există câteva studii care analizează acest aspect.

Ce au constatat studiile de până acum?

Rezultatele de până acum sunt doar preliminare. Cele mai ample date publicate se referă la vaccinul realizat de AstraZeneca.

Într-un studiu din Marea Britanie, voluntarii au verificat singuri dacă au o infecție cu SARS-CoV-2, folosind săptămânal tampoane nazofaringiene. Conform rezultatelor din 7 decembrie, după o singură doză, grupul care a primit vaccinul a avut cu 67% mai puține rezultate pozitive la teste decât grupul placebo, sugerând că vaccinul reduce atât infecțiile, cât și îmbolnăvirea.

În noiembrie, și Moderna a raportat rezultate similare de la persoane care primiseră tot o singură doză de vaccin.

Ce alte dovezi mai avem?

Datele din Israel, care este țara cu cel mai rapid ritm de vaccinare din lume, oferă indicii că vaccinul folosit, cel de la Pfizer și BioNTech, poate reduce transmiterea, chiar dacă nu protejează împotriva infectării. După ce mai mult de 75% dintre persoanele cu vârsta de 60 de ani sau mai mult și 25% dintre cei cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani au primit o doză de vaccin, cercetătorii de la cel mai mare laborator de testare coronavirus din Israel au analizat datele colectate.

Pentru cei care au fost testați pozitiv pentru SARS-CoV-2, a existat o diferență notabilă între cele două grupe de vârstă în cantitatea medie de virus găsită în tampoanele de testare. Cercetătorii au estimat că vaccinarea reduce încărcătura virală de la 1,6 până la 20 de ori la persoanele care se infectează după vaccinare.

De asemenea, un studiu al vaccinului Moderna, efectuat pe maimuțe, a arătat că, dacă vaccinul nu previne complet transmiterea ulterioară a virusului, o reduce totuși.

Când vom ști mai multe?

Pe măsură ce vaccinarea se extinde, cercetătorii ar trebui să poată determina efectul acesteia asupra infectării și transmiterii, deși se pare că e dificil să se distingă clar impactul vaccinării de cel al măsurilor preventive, precum izolarea și purtarea măștilor.

Mai multe informații vom avea atunci când vor fi finalizate studiile privind efectul vaccinurilor asupra infecțiilor asimptomatice. Două astfel de studii urmează să se încheie în aprilie. Unul este de la vaccinul chinezesc Sinovac Biotech, care are o rată de eficacitate în jur de 50% împotriva bolii simptomatice. Iar celălalt test este făcut de Institutul rus de cercetare Gamaleya, al cărui vaccin a avut în timpul studiilor clinice o rată de eficacitate împotriva simptomelor de 92%, dar este un studiu de mică amploare.

În septembrie ar trebui să fie finalizate studii ale vaccinurilor AstraZeneca și Sinopharm. Rezultatele studiilor despre efectul vaccinurilor care s-au dovedit a fi cele mai eficiente în prevenirea bolii (95%), cele de la Moderna și de la Pfizer-BioNTech, nu vor fi gata mai devreme de octombrie 2022, respectiv ianuarie 2023.

Potrivit OMS, datele estimative ale acestor studii sunt următoarele:

Producătorul vaccinuluiEficacitatea împotriva boliiData estimativă a finalizării testărilorNumărul de voluntari participanți la teste
Gamaleya92%Apr. 2021110
Sinovac50%Apr. 202113,000
CanSino66%Iul. 2021500
Sinopharm79%Sept. 202145,000
AstraZeneca70%Sept. 202110,300
Novavax89%Ian. 202215,000
Moderna95%Oct. 202230,000
Pfizer95%Ian. 202344,000
Johnson & Johnson66%Ian. 202344,000