• Este anchetă la Complexul Multifuncţional Caraiman după ce mai mulţi pacienţi au primit un sms fals în care erau anunţaţi că sunt pozitivi la testul pentru COVID-19
  • În realitate pacienţii aveau test negativ sau nici măcar nu au făcut testul pentru COVID-19
  • Directorul Complexului Caraiman, Livia Gomes: „Pacienţii s-au panicat şi ne-au sunat, am anunţat mai departe poliţia”

„Rezultatul analizelor laboratorului B al Complexului Multifuncţional Caraiman din data de 22 septembrie este Pozitiv.” Asta a aflat astăzi cu stupoare printr-un sms un pacient care s-a testat la Caraiman, un complex medical multifuncţional de stat destinat persoanelor cu venituri reduse. Testul pacientului este însă negativ, ci nu pozitiv, aşa cum scrie în mesaj.

Alţi pacienţi care s-au tratat aici au primit acelaşi mesaj, că au COVID, deşi nici măcar nu au făcut testul, ci doar au făcut aici diferite tipuri de investigaţii medicale. Managerul Centrului spune că pe fir a intervenit deja Poliţia, pentru a afla cine şi de ce ar face un asemenea gest.

Livia Gomes, directorul Complexului Medical Caraiman: „O parte din acei pacienţi au efectuat testarea de Covid la Caraiman, dar o parte au beneficiat doar de servicii medicale care nu aveau parte cu testarea. (…) Cum ar fi fizioterapie, kinetoterapie, un consult la cardiologie, un consult la ORL. (…) Noi acum suntem în verificări cu această situaţie care s-a creat în jurul orei 11.30, când primii pacienţi s-au panicat şi ne-au sunat, ne-au spus, am primit din partea dvs. un sms prin care suntem înştiinţaţi că suntem pozitivi, şi bineînţeles că ne-am sesizat şi noi şi am sesizat mai departe organele abilitate. Deocamdată nu se ştie concret câţi oameni au primit acest sms fals în care sunt anunţaţi că sunt pozitivi pentru Covid 19. Cert este că numărul celor care se tratează aici este foarte mare.(…) Noi avem până la momentul ăsta numai pe o lună de zile un număr de 4000 de pacienţi.”

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII