• Andreea Moldovan: Măsurile de protecție nu au un rol coercitiv sau punitiv, sunt măsuri care ne ajută să trecem peste acel val.
  • Andreea Moldova: Valul trei este deosebit față de cele două valuri pentru că vine cu o transmisivitate mai mare.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, face apel către populație avertizând că pandemia încă își arată adevărata față, iar pericolul nu a trecut.

„Pandemia încă își arată adevărata față, iar pericolul încă nu a trecut. Ceea ce se contestă atât de mult, purtarea măștii, este ceea ce ne-a protejat de îmbolnăviri. Măsurile de protecție nu au un rol coercitiv sau punitiv, sunt măsuri care ne ajută să trecem peste acel val și care au fost aplicate și în alte țări. Cu cât măsurile acestea vor fi mai puțin ferme sau vor fi eludate de populație, cu atât menținerea lor se va prelungi. Vă rog mult să respectați cadrele medicale și să respectați aceste măsuri”, a declarat secretarul de stat Andreea Moldovan, în cadrul conferinței de la Ministerul Sănătății.

„Valul trei este deosebit față de cele două valuri pentru că vine cu o transmisivitate mai mare și cu un număr mai mare a pacienților tineri cu afectări moderate sau severe. Este un efort mai mare pentru sistemul sanitar. Să nu uităm numărul de pacienți la ATI”, adaugă Andreea Moldovan.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT