• Realizatorul unui talk show creştin de extremă dreapta, care este împotriva vaccinurior, a fost internat în spital cu Covid-19
  • Site-ul său, TruNews, a publicat în repetate rânduri teorii ale conspiraţiei de la persoane considerate rasiste, antisemite, homofobe şi islamofobe
  • „Dacă vaccinul elimină o mulţime de oameni proşti, vom avea o lume mai bună”

Rick Wiles, realizatorul unui talk show creştin de extremă dreapta, care este împotriva vaccinurior, a fost internat în spital cu Covid-19, relatează Yahoo News. El a spus recent că vaccinurile vor elimina „oamenii proşti”.

În urmă cu mai puţin de o lună, Wiles a spus că nu se va vaccina niciodată. Site-ul său, TruNews, a anunţat că în weekend a fost infectat şi dus la spital unde i s-a administrat oxigen.

Site-ul său, TruNews, a publicat în repetate rânduri teorii ale conspiraţiei de la persoane considerate rasiste, antisemite, homofobe şi islamofobe. Site-ul l-a numit pe fostul preşedinte SUA Barack Obama „un demon din iad”, iar Wiles a spus că Obama „a sodomizat spiritual naţiunea”.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

El a spus publicului său că nu se vaccinează, deoarece crede că vaccinurile sunt folosite pentru a comite un „genocid”, pentru a ucide sute de milioane de oameni.

„Nu voi fi vaccinat. Voi fi unul dintre supravieţuitori, voi supravieţui genocidului. Singurul lucru bun care va ieşi din asta este că mulţi oameni proşti vor muri. Dacă vaccinul elimină o mulţime de oameni proşti, vom avea o lume mai bună”, a spus Wiles.

TruNews şi-a suspendat brusc transmisia săptămâna trecută, anunţând că „se confruntă cu un focar de gripă şi Covid în rândul unor angajaţi şi rude ale acestora”.