• Studiul este făcut de Universitatea din Alberta
  • Aproape 1 din 5 pacienţi cu Covid pot avea doar simptome abdominale
  • Sunt peste 50 de milioane de persoane infectate cu Sars-Cov-2

Când credeai că ştii cam toate simptomele, se schimbă puţin situaţia. Aproape una din cinci persoane pot avea doar simptome gastrointestinale. Cercetătorii care au efectuat studiul spun că aproape 18% dintre pacienţi au şi simptome gastrointestinale, iar 16% dintre persoanele infectate pot avea doar aceste simptome. Deşi variază, pot include lipsa apetitului, greaţă, diaree şi dureri abdominale.

Lucian Negreanu, medic specialist gastroenterologie: „Sunt pacienţi, între 10-30% care au simptome digestive diverse. Din păcate, simptomele digestive sunt adesea neglijate, deşi în contextul ăsta epidemic, oricine are aceste simptome ar trebui să se gândească dacă nu cumva este şi asta. Şi având în vedere că poţi să nu ai febră, să nu tuşeşti este bine să se gândească şi să discute fie cu medicul de familie, fie cu un medic. Poţi avea o altă viroză, sau poţi avea fie o simplă indigestie şi să ai cam aceleaşi lucruri. Simptomele sunt absolut la fel.“

În plus faţă de simptomele gastrointestinale, aceştia au determinat potenţiale semne pe care doctorii trebuie să le caute în timpul efectuării RMN-ului abdominal, care ar putea fi dovezi ale infecţiei COVID-19. Aceste semne includ inflamaţia intestinului subţire şi gros, a aerului în peretele intestinal şi perforarea intestinului.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

„La nivelul medicilor s-au dat o serie de avertismente, de aceea de exemplu toate testările endoscopice, endoscopia, colonoscopia se fac după testarea prealabilă a pacienţilor. Chiar dacă pacientul e asimptomatic, trebuie să treacă printr-un test pentru virusul Sars-Cov-2 pentru că poate fi replicare la nivel digestiv. Multe dintre tratamentele pe care le folosim ele însele pot da simptome digestive. Medicii sunt conştienţi de asta“.