• Kiturile folosite în SUA, în prima fază de testare pentru coronavirus, au dat greş
  • Motivul eşecului ar fi contaminarea kiturilor iniţiale de testare, care nu au fost verificate suficient
  • Potrivit unui raport federal asupra activităţii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, probabilitatea acestui scenariu este mare

Un raport federal asupra activităţii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), condus de doi avocaţi, prezintă o ipoteză şocantă, dar extrem de posibilă. Sub „presiunea timpului extrem de scurt”, lansarea primelor teste pentru depistarea infectării cu noul coronavirus ar fi fost pripită. „Practicile de laborator implementate la acea vreme nu exclud riscul contaminării cu SARS-CoV-2.” Potrivit Washington Post, numele celor doi avocaţi nu au fost făcute publice.

Raportul de trei pagini oferă prima confirmare a administraţiei Trump că, iniţial, kiturile de testare pentru coronavirus ar fi putut fi deja contaminate. Problema ar fi apărut la sfârşitul lunii ianuarie, în sediul CDC din Atlanta, SUA.

„În această etapă a fabricaţiei, când materialele reactivilor pentru kiturile de testare au fost prelucrate şi testate în laborator, acestea au fost cel mai probabil expuse la genom viral pozitiv”, arată documentul.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Astfel, rezultatele testelor ar fi putut fi influenţate în perioada de utilizare a respectivelor componente nesigure. Un număr mare de americani ar fi obţinut, astfel, rezultate fals-pozitive, eşec ce a întârziat lansarea unor programe de testare la scară largă în Statele Unite.

Nu au fost lansate acuzaţii nominale la adresa anumitor cercetători sau oficiali CDC.