Arafat a clarificat termenii din proiectul de lege: „izolarea” este pentru persoane bolnave sau infectate, iar „carantina” este pentru cele sănătoase

  • Guvernul a adoptat proiectul de lege privind carantinarea și izolarea, în acord cu măsurile CCR
  • Raed Arafat a calrificat termenii din actul normativ și spune că termenul „izolare” este pentru persoane bolnave sau infectate, iar termenul „carantină” este pentru cele sănătoase
  • Proiectul de lege adoptat de Guvern va merge în Parlament pentru aprobare

Raed Arafat și Nelu Tătaru au susținut o declarație de presă după ședinta de Guvern, în care s-a aprobat proiectul de lege care să inițieze măsuri sanitare pentru situații deosebite, în special carantinarea și izolarea persoanelor în contextul pandemiei.

Nelu Tătaru a precizat că o astfel de măsura era necesară, pentru ca autoritățile să aibă pârghiile necesare în gestionarea pandemiei. De asemenea, ministrul Sănătății a declarat că, în urma deciziei CCR, de a declara neconstituționale măsurile de carantinare și izolare, 550 de persoane au părăsit spitalele în ultimele 2 zile.

„A fost aprobat în şedinţă de Guvern proiectul legislativ care să iniţieze nişte măsuri igienico-sanitare pentru situaţii deosebite de risc epidemiologic sau biologic. E necesar pentru a putea gestiona şi controla pandemia prin care trecem. Aţi putut observa de vineri modificările de abordare a tot ce a însemnat carantină, izolare, chiar şi internarea în spital. Dacă este să facem o evaluare de ieri până azi, deşi azi avem 250 de cazuri noi, avem o diferenţă de număr de pacienţi din spitale de 550. Deci avem 550 de pacienţi mai puţini internaţi în spitale. Proiectul de lege va merge în regim de urgenţă în Parlament. Sper ca un interes naţional să nu lase loc de interpretare politică””, a declarat Nelu Tătaru.

Raed Arafat, șeful DSU, a explicat că termenul „izolare” este pentru persoane e bolnave sau infectate, iar termenul „carantină” este pentru cei sănătoși. Acesta a adăugat că dacă se va depăși capacitatea spitalelor, izolarea se va face la domiciliul pacientului.

„Proiectul de lege abordează problema mai general, nu doar pentru Covid, poate fi aplicat și în alte situații de risc biologic și epidemiologic. Proiectul începe cu mai multe definiții. Termenul ”carantina persoanelor” se va referi la persoane sănătoase, iar termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate

Proiectul prevede, ca excepție, dacă e depășită capacitatea spitalelor, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliu.