Arhiepiscopul Calinic: „Folosiți betișoarele acelea pe nas, cum se fac testele, cu amestec din sare și oțet. Așa prăjiți Covidul!”

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a fost prezent la o slujbă în Pitești, unde le-a oferit diferite sfaturi credincioșilor prezenți, informează Adevărul.

„Faceţi gargară cu oţet. Şi un pic de sare. Nu uitaţi de apa caldă. Covidul ăsta se teme de apă fierbinte. Şi-atunci curăţaţi gâtul cu apă fierbinte şi un pic de oţet şi sare. Nu-i chiar plăcut, dar fuge orice virus de îşi rupe picioarele! Şi-apoi beţişoarele acelea, cum se fac testele, folosiţi-le la fel, cu amestecul acesta şi pe nas. Aşa prăjiţi Covidul! Ţuica, o minunăţie şi ea! Faceţi frecţie cu ţuică! Pe cap, pe spate, pe tot corpul!”, a spus ÎPS Calinic.

Totodată, cei 200 de enoriași prezenți au aflat că usturioul are efecte benefice, iar că „distanța păstrează prestanța”.

„Mănânc mult usturoi. Usturoiul îl tai şi ung clanţele uşilor, acolo unde locuiesc. Păi ştiu eu ce virus poate avea cel care apasă clanţa? Dar mai ales nu o ating cu mâna. Cu un prosop, cu o eşarfă… faceţi la fel! Sau deschideţi uşile cu genunchiul! Sau şi mai bine, desfiinţaţi uşile. Distanța păstrează prestanța”, a mai declarat Arhiepiscopul Calinic.

Exit mobile version