Pentru bolnavii care fac forme grave de COVID mai sunt aproximativ 500 de paturi de Terapie Intensivă libere în toată țara.

Dar, nu patul tratează bolnavul. Deși am cerut în repetate rânduri șefilor din Sănătate să ne spună CÂȚI doctori specialiști în Anestezie Terapie Intensivă avem, nu am primit un răspuns.

Ce știm sigur este că medicii sunt prea puțini și trebuie mutați dintr-un spital în altul. Îți spune asta și Raed Arafat. Și tot el îți explică de ce, uneori, e greu un astfel de transfer și că ar putea să fie imposibile, curând.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ne-am lovit de refuzuri. Nu neapărat de refuzul medicilor, dar al managerilor. Sunt discuții, încercăm să convingem, dar în final ordinul putem să-l emitem și fără acord. Evităm să facem acest lucru, dar dacă e nevoie îl facem. Dacă pierdem posibilitatea detașării cum o facem acum s-ar putea să fie mult mai greu să asigurăm personal în zonele afectate care nu au personal suficient. Am dus la Argeș și la Pitești, am dus la Ploiești, am dus la Harghita, la Odorheiul Secuiesc, în interiorul Iașiului. Avem situații în care se îmbolnăvesc anesteziștii, cardiologii, intră în carantină că sunt contacți direcți – se întâmplă uneori să fie în afara spitalului, în timpul liber. Noi detașăm în continuare, cred că și astăzi am detașat medici și asistenți în diferite zone. E nevoie de încurajarea medicilor care au plecat să se întoarcă să lucreze în țară, acum că salariile nu mai sunt mici și nu mai sunt diferite de salariile din alte țări”, spune șeful DSU.

Deși pe social media mai mulți medici reclamă că au început să aibă iar probleme cu echipamentele, Raed Araft spune că situația e sub control.

În mai puțin de o lună, Ministerul Sănătății va organiza un nou concurs pentru medicii rezidenți. Din 4.518 locuri și posturi scoase la concurs, 209 sunt pentru Anestezie și Terapie Intensivă. Cele mai multe sunt în București și Iași.