• La nivel global, 17 milioane de copii nu au primit nici măcar un vaccin în 2020.
  • Imunizarea cu vaccinul BCG a crescut cu un procent în 2020.
  • După primul an de viața, numărul copiilor care sunt vaccinați începe să scadă.

Nu doar vaccinarea anti-COVID bate pasul pe loc. În 2020, 17 milioane de copii din întreaga lume nu au primit niciun vaccin în anul pandemie, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Medicul Gindrovel Dumitra îți spune ce s-a întâmplat la noi în țara cu imunizarea acestei categorii.

„Am avut o scădere a numarului de copii vaccinați în lunile martie, aprilie și parțial mai. Pe măsură ce în luna aprilie au apărut diverse puncte de vedere din partea OMS în care era ferm recomandată continuarea vaccinarii din programe naționale de vaccinari”, a spus Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie SNMF.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
CE „MIAU” FĂCUT...
UNDE MERGI AZI?
ORADEA CHEAMĂ DIASPORA ACASĂ

Medicul de familie Daciana Toma spune că dezinteresul pentru vaccinare crește odată cu vârsta copilului. În cabinete există toate vaccinurile, însă intervine reticența părinților.

„Dacă până la un an facem vaccinările așa cum trebuie și respectăm calendarul de vaccinare și totul e în regulă, în momentul în care vorbim de vaccinarea de 5 ani, de 6 ani, deja totul devine mult mai dificil, părinții tind să amâne, să neglijeze aceste tipuri de vaccinări”, a explicat Daciana Toma, medic de familie.

Medicul Gindrovel Dumitra atrage atenția că scăderea ritmului de vaccinare a copiilor ar putea duce la o nouă epidemie.

„Trebuie să le reamintim că vaccinurile pe care le administrăm copiilor se adresează unor boli grave: poliomielita, disteria, rujeolă, tetanusul, boli pe care într-un fel sau altul aproape le-am uitat. De ce? Tocmai datorită succesului campaniilor de vaccinare”, a mai spus Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie SNMF.