- Profilul pacientului COVID-19 din România s-a schimbat
- În spitale ajung tineri, iar la Terapie Intensivă sunt internate și persoane cu vârste sub 50 de ani
- Beatrice Mahler: „Ultimele zile au adus un număr mare de pacienți. Pacienți cu forme severe și ca medie de vârstă, sub cea precizată în anul 2020”
Valul trei de COVID-19 ajunge și în România, iar acest lucru se vede în spitalele care se aglomerează din nou. Ce este nou de această dată? Profilul pacientului, care este mai tânăr și care ajunge cu forme severe.
Marți au fost confirmate 3.950 de cazuri noi de COVID-19, iar la Terapie Intensivă sunt internați 1.044 de pacienți. Managerul Institutului „Marius Nasta” din București”, Beatrice Mahler, a vorbit la Aleph News despre situația pacienților COVID-19 din spitale.
„Ultimele zile au adus un număr mare de pacienți. Pacienți cu forme severe și ca medie de vârstă, sub cea precizată în anul 2020. Avem pacienți între 20 și 80 de ani, pacienți sub 50 de ani în Terapie Intensivă, destul de mulți. La Terapie Intensivă locurile sunt total ocupate”, a spus Beatrice Mahler.
„Este o nouă tulpină foarte contagioasă. Din informațiile pe care le avem de la persoanele internate, atunci când un membru al familiei se îmbolnăvește, aproape toți membrii familiei ajung sa contacteze boala și să dezvolte simptome”, susține Beatrice Mahler.
„O altă cauză este probabil relaxarea de care am beneficiat ca urmare a scăderii numărului de cazuri. Masca trebuie purtată indiferent de măsurile de relaxare pe care le implementăm”, a adăugat Beatrice Mahler.
„Vaccinarea este soluția profilactică pe care o avem până acum ca pas spre normalitate”
Medicul Beatrice Mahler a vorbit și despre strategia de vaccinare din România.
„Eu sunt convinsă etapa a treia va începe cât de repede se poate, dar depinde de câte doze de vaccin avem disponibile. Atâta timp cât locurile sunt ocupate pentru toate dozele disponibile, chiar dacă teoretic am începe și faza a treia, nu știu cu ce am vaccina. Prin urmare, prioritară trebuie să rămână populația cu comorbidități și populația vârstnică, iar noi cei care suntem mai tineri trebuie să înțelegem că regulile trebuie respectate.”