• Beatrice Mahler trage un semnal de alarmă în privința noii variante Delta.
  • Managerul Institutului „Marius Nasta” spune că cei nevaccinați, dar infectați cu tulpina indiană, au mai multă nevoie de spitalizare decât cei infectați cu alte tulpini.
  • Mahler: Persoanele vaccinate pot transmite coronavirusul.

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a precizat că persoanele vaccinate anti-COVID pot transmite mai departe coronavirusul. Mahler a subliniat faptul că pacienții nevaccinați, infectați cu varianta Delta, au mai multă nevoie de spitalizare decât cei infectați cu alte tulpini.

„Valul patru devine o certitudine în foarte multe state care nu sunt foarte departe de România. (…) Ce e bine în Marea Britanie este că persoanele infectate nu ajung să preseze sistemul de sănătate, pentru că formele de boală la persoanele vaccinate sunt mult mai ușoare. Însă asta nu înseamnă că ele nu pot transmite infecția persoanelor nevaccinate, iar cei care sunt nevaccinați și au o infectare cu varianta Delta se pare că au nevoie de asistență medicală în procent mult mai mare decât la celelalte tulpini”, a spus medicul Beatrice Mahler, în cadrul unei intervenții TV.

„Valul patru cu siguranță poate fi mai sever dacă ajunge în localități unde rata de vaccinare este scăzută, unde nu reușim să convingem populația că vaccinul protejează, că până la urmă vaccinul salvează viața celui care este vaccinat și are acest bagaj de anticorpi”, a completat managerul de la „Marius Nasta”.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA