BILANȚUL ZILEI. Aproape 1.200 de noi cazuri şi cinci decese COVID-19, raportate în ultima zi

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.192 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 cu 18 mai multe faţă de ziua anterioară. 260 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate COVID-19, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 71 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.345, cu 23 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 132 persoane, cu 9 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 132 pacienţi internaţi la ATI, 118 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 99 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 11 mai puţini faţă de ziua anterioară.

Până vineri, 67.021 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 5 decese (bărbaţi), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 5 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Dintre cei 5 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi şi toţi prezentau comorbidităţi.

Exit mobile version