- Dozele de vaccin au fost adaptate pentru copii.
- Pregătirile pentru lansare sunt pe drumul cel bun, au spus doi directorii ai companiei.
- Pfizer/BioNTech este aprobat pentru adulți şi copii cu vârsta de peste 12 ani.
În următoarele săptămâni, BioNTech va solicita autorizarea la nivel mondial a vaccinului său COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.
Pregătirile pentru această lansare sunt pe drumul cel bun, au afirmat doi dintre directorii companiei către Der Spiegel, citați de Reuters.
„În următoarele câteva săptămâni vom depune la autoritățile de reglementare rezultatele studiului nostru făcut pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani şi vom cere aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă”, a declarat Oezlem Tuereci, unui dintre fondatorul companiei farmaceutice germane BioNTech.
Oezlem Tuereci a spus că dozele de vaccin au fost adaptate pentru copii.
În prezent, vaccinul Pfizer/BioNTech este aprobat pentru adulți şi copii cu vârsta de peste 12 ani.
„Lucrurile arată bine, totul merge conform planului”, a declarat pentru „Der Spiegel” şi Ugur Sahin, celălalt fondator al BioNTech.