Bullying în școli: Cum ne protejăm copiii și cum îi îndrumăm spre o viață armonioasă

Numărul cazurilor de bullying în școlile din România a crescut cu o treime în anul 2023. Multe dintre victimele acestui fenomen au ajuns să devină în timp și agresori. Îți reamintim, marți un elev în vârstă de 15 ani de la Colegiul Tehnic din București a intrat în incinta școlii cu un spray lacrimogen, iar zeci de colegi au ajuns la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

„Noi, părinții din ziua de azi suntem responsabili pentru cum se simt ei în cadrul familiei, cum îi tratăm, cum identificăm nevoile acestora și cât de tare ne interesează să scoatem în evidență acele nevoi care le aduc beneficii spre dezvoltarea lor sănătoasă și cât de tare ne interesează să le aducem argumentele necesare pe înțelesul lor, astfel încât să înțeleagă că unele nevoi nu sunt unele sănătoase pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.” Spune Elena Dobre – psiholog.

Studiile arată că abuzul din copilărie naște comportamente agresive în vremea adolescenței. Ce e de făcut pentru a proteja copiii să devină victime sau agresori?

„Dacă nu au primit educația necesară în perioada celor 7 ani, dacă nu au primit suficientă iubire, căldură din partea părinților, în primul rând, e clar că se vor confrunta în adolescență și chiar și când sunt adulți, cu astfel de probleme.Pentru a rezolva această problemă, eu recomand tuturor copiilor să facă mișcare. În primul rând, sportul îi ajută să se echilibreze mental. Efectiv, prin oxigenare, reușesc să devină din nou copiii care ar trebui să fie.” Nicu Dascălu – antrenor de arte marțiale.

Citește și

Exit mobile version