• Asimptomaticii şi cei cu forme uşoare se vor trata acasă
  • 4.902 de cazuri noi de COVID, din peste 34 de mii de teste au fost anunțate ieri
  • Dr. Imbri: Probabil, vom ajunge la 7.000 de cazuri la sfârşitul lui noiembrie

România e aproape de 5000. Joi au fost anunțate 4.900 de cazuri noi de COVID, din peste 34 de mii de teste. Crește și numărul deceselor. Au fost raportate 98.

La terapie intensivă erau internați 778 de oameni. Guvernanţii încearcă să reducă numărul de pacienți din spitale. Şi fac ceea ce trebuia să facă demult. Aprobă ordonanţa de urgenţă pentru tratarea acasă a asimptomaticilor și a pacienţilor cu forme ușoare. Aceste persoane vor fi monitorizate de medicii de familie și de autorități. Cei care nu vor respecta perioada de izolare riscă dosar penal.

Vedem că lucrurile merg tot mai prost. Ieri a fost anunțat cel mai mare număr de îmbolnăviri și de decese de la începutul pandemiei. Doctorul Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeş, a vorbit despre cum crede că va evolua epidemia și a dezvăluit că la sfârșitul lunii noiembrie vom ajunge la 7.000 de cazuri.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Emilian Imbri, managerul de la Victor Babeş: „Deocamdată ne încadrăm în ceea ce au prevăzut cei care au avut formulele de calcul corecte și le-au aplicat corect. Epidemiologii și infecționiștii care au arătat că în ritmul respectiv vom ajunge la 5.000 și apoi spre 7.000. Mai sus de 7.000 nu cred că o să fie cazul, pentru că măsurile au început să fie luate, populația a început să conștientizeze, cei care nu vedeau au cam văzut că există pericolul. Nu cred că mai există cineva care să nu aibă cunoștințe care să fi făcut această boală și sunt convins că vor acționa în consecință.“

„Undeva spre sfârșitul lunii noiembrie vom ajunge la acea cifră pe care numeroși profesori au prezis-o, aceea de 7.000. Nu facem nimic greșit. Este un bulgăre care a pornit“, mai spune el.

Depășim capacitatea maximă de paturi din ATI dacă ajungem la 7.000 de cazuri?

Emilian Imbri: „Va fi un pic de presiune pe zona asta, dar a fost și anunțat public de vreo două zile că se deschid noi capacități“.