Care e singurul județ din țară în care nimeni nu a murit de Covid-19

- Într-un singur județ din România nu a fost înregistrat niciun deces provocat de coronavirus
- În Brăila, nicio persoană diagnosticată cu Covid-19 și internată nu a decedat
- Județul Brăila a înregistrat până acum 47 de cazuri de infectare cu Covid-19
Te întrebai dacă există vreun județ în țară fără nicio persoană decedată din cauza Covid-19? Da, există. Brăila este singurul județ din România în care nicio persoană diagnosticată cu Covid-19 și internată nu a decedat, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
„De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 150 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.212 de persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală“, a comunicat, miercuri, GDS.
În Brăila, până acum, au existat 47 de cazuri de infectare cu coronavirus. Județul din România cu cele mai puține cazuri este Vâlcea, unde au fost infectate 37 de persoane.
„Până acum (miercuri, 10 iunie), 1.360 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat“, a mai transmis GDS.
- BREAKING. Negocierile trilaterale dintre Ucraina, Rusia și SUA încep în noiembrie în Abu Dhabi, anunță Peskov. Agenda a fost stabilită de Putin
- Profesorii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București au semnat o scrisoare deschisă de sprijin pentru directoarea Ionela Neagoe
- România investește miliarde de euro în digitalizare, dar cetățenii continuă să piardă timp la ghișeu. Guvernul vrea 5 milioane de utilizatori ai identității electronice până în 2028
- Un tablou de Nicolae Grigorescu figurează în contabilitatea unui muzeu din Ploiești la doar 3,5 lei. Camera de Conturi Prahova cere evaluarea patrimoniului
- Macron interzice protestele considerate „nelegitime” în Franța. Președintele anunță noi măsuri după violențele din weekend