• Efectele secundare ale vaccinului COVID-19 pot varia în funcție de vârsta, sexul sau starea de sănătate a unei persoane.
  • Femeile și adulții mai tineri tind să aibă mai multe efecte secundare decât bărbații sau adulții mai în vârstă.
  • Efectele secundare sunt în general mai pronunțate după a doua doză decât după prima.

Mulți oameni care au avut o infecție anterioară dezvoltă mai multe efecte secundare ca răspuns la prima doză de vaccin decât la a doua, scrie Business Insider. Dar o persoană obișnuită se simte de obicei mai afectată după a doua injectare.

Studiile clinice au arătat că persoanele peste 55 de ani dezvoltă adesea mai puține efecte secundare ale vaccinului.

Deși medicii nu pot prezice cu exactitate cum va reacționa cineva la un vaccin anti-coronavirus, ei au identificat câteva modele în funcție de vârsta, sexul, starea de sănătate a persoanei și tipul de vaccin primit. Studiile clinice sugerează că efectele secundare sunt în general mai pronunțate în rândul femeilor și al adulților mai tineri și mai ales după a doua doză.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Doza a doua este însoțită de obicei de efecte secundare mai severe

Sursă: Profimedia

Cel mai frecvent efect secundar pentru toate cele trei vaccinuri autorizate din SUA este durerea sau umflarea la locul injectării: la studiul clinic al firmei Moderna au dezvoltat acest efect secundar aproape 92% dintre participanți; la studiul Pfizer, 84% dintre participanți, iar la Johnson & Johnson, 49%.

Alte reacții adverse frecvente sunt oboseala, durerile de cap și dureri la nivelul corpului sau al mușchilor. O stare de oboseală au avut aproximativ 65% dintre pacienții care au primit vaccin în studiile Pfizer și Moderna și 38% la Johnson & Johnson.

Cei care nu au avut COVID-19 anterior tind să aibă efecte secundare mai numeroase și mai severe după a doua doză

Frisoane și dureri articulare au fost observate după a doua doză la aproximativ de două ori mai mulți participanți la studiul Pfizer decât după prima doză. Iar la studiul Moderna, participanții care au dezvoltat frisoane după a doua doză au fost de aproximativ cinci ori mai mulți decât cei care au avut efecte secundare după prima doză. De asemenea, în ambele studii, febra a fost mult mai frecventă în rândul celor care au primit a doua doză decât în rândul celor care au primit doza primară.

Persoanele care au avut COVID-19 pot dezvolta mai multe reacții adverse după prima doză

Sursă: Profimedia

Un studiu restrâns, realizat de Facultatea de Medicină Icahn de la Spitalul Mount Sinai din New York, a constatat că efectele secundare ale vaccinului, cum ar fi oboseala, durerile de cap și frisoanele, au fost mai frecvente în rândul persoanelor cu imunitate preexistentă la coronavirus decât la persoanele care nu fuseseră infectate niciodată. Aproximativ 73% dintre pacienții care au primit vaccinul și care au avut anterior COVID-19 au dezvoltat efecte secundare după administrarea primei doze de vaccin Pfizer sau Moderna, comparativ cu 66% dintre pacienții care au primit vaccinuri și care nu s-au infectat anterior.

„Dacă ești expus la infecție din nou, corpul tău va fi în principiu capabil să răspundă rapid și mai puternic a doua oară”, a declarat dr. Vivek Cherian, un medic de medicină internă din Baltimore. De aceea, efectele secundare sunt mai puternice la vaccinul inițial.

Starea de epuizare după vaccin poate fi mai accentuată la adulții mai tineri decât la persoanele mai în vârstă

Sursă: Profimedia

Pe măsură ce îmbătrânim, sistemul nostru imunitar se deteriorează treptat, ceea ce înseamnă că la persoanelor mai în vârstă corpul nu lucrează la fel de intens pentru a le apăra împotriva invadatorilor străini, între care se include și proteina introdusă în organism prin vaccin.

„Persoanele mai tinere au un răspuns imun mult mai puternic, deci ar trebui să fie firesc să aibă și mai multe efecte secundare”, a spus Cherian.

După o doză de vaccin Moderna, 57% dintre persoanele sub 65 de ani au dezvoltat efecte secundare, comparativ cu 48% dintre cei cu vârsta peste 65 de ani.

După a doua doză, aproape 82% dintre persoanele din grupul mai tânăr au dezvoltat efecte secundare, comparativ cu aproape 72% dintre adulții în vârstă.

În cazul vaccinului Pfizer, aproximativ 47% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani au dezvoltat oboseală după prima doză, în timp ce dintre persoanele cu vârsta de cel puțin 56 de ani doar 34% au raportat acest efect secundar. După doza a doua, proporțiile au fost de 59%, respectiv 51%.

După vaccinul de la Johnson & Johnson, administrat într-o singură doză, aproape 62% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani au dezvoltat efecte secundare, comparativ cu 45% dintre persoanele cu vârsta de cel puțin 60 de ani.

În general, femeile au mai multe reacții adverse

Sursă: Profimedia

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a analizat reacțiile americanilor după administrarea a aproape 14 milioane de doze de vaccin Pfizer și Moderna, din decembrie până în ianuarie. Rezultatele au arătat că aproximativ 79% din cazurile de efecte secundare ale vaccinului provin de la femei, care au reprezentat 61% dintre persoanele vaccinate.

Femeile tind să reacționeze mai puternic la vaccinurile împotriva poliomielitei, gripei, rujeolei și oreionului, a spus Cherian.

„La toate aceste vaccinuri, în general, femeile tind să aibă efecte secundare mai puternice”, a spus el. „Sunt chiar mai pronunțate la o femeie aflată în perioada anterioară menopauzei comparativ cu perioada post-menopauză”.

Oamenii de știință presupun că această diferență se datorează nivelului de estrogen. „Testosteronul tinde să fie un hormon imunosupresiv, iar estrogenul tinde să fie un stimulent al sistemului imunitar”, a spus Cherian.

Majoritatea afecțiunilor medicale cu risc crescut nu conduc la efecte secundare mai puternice

Persoanele cu sistem imunitar slăbit nu au, în general, o apărare puternică împotriva infecțiilor virale, deci sunt mai vulnerabile la o formă severă de COVID-19. Acest este motivul pentru care CDC recomandă ca aceste grupuri să fie vaccinate imediat.

Dar este posibil ca persoanele cu un sistem imunitar slăbit, cum sunt bolnavii de cancer, să nu aibă nici răspuns imun puternic la vaccin.

Se presupune că vaccinurile le oferă persoanelor cu o imunitate mai puțin puternică cel puțin o anumită protecție împotriva unei forme severe de COVID-19, chiar dacă nu simt efecte secundare.

Cherian a spus că, pentru persoanele cu afecțiuni autoimune, efectele secundare ale vaccinului probabil nu vor fi mai grave decât cele pe care le resimte o persoană obișnuită.