Cât de departe suntem de digitalizarea în Sănătate? Pacienţii merg la consultaţii cu documentele medicale în plasă

Cât de departe suntem de digitalizarea în Sănătate? Pacienţii merg la consultaţii cu documentele în plasă

Cât de departe suntem de digitalizarea în Sănătate? Pacienţii merg la consultaţii cu documentele în plasă

Pandemia a transferat totul în online. Însă fix domeniul care ar trebui să gestioneze pandemia, Sănătatea, șchiopătează când vine vorba de dosare electronice.

Pacienţii merg la consultaţii cu documente medicale în plasă. Radu Gănescu este bolnav cronic şi preşedinte al unei asociaţii care se ocupă de drepturile pacienţilor oncologici.

Radu Gănescu, preşedinte COPAC: „Eu pentru a merge la un consult medical ca simplu pacient trebuie să-mi iau toate documentele pe care le am. Ceea ce de multe ori nu e normal. De ce? Pentru că s-ar putea să nu am acele hârtii, acele documente, să nu le păstrez ani de zile. Sau s-ar putea să omit nişte lucruri din punct de vedere medical, pentru că nu mă pricep”.

Rodica Tănăsescu este preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti. Ea spune că sistemul e, totuși, digitalizat. Doar că nu e funcțional în parametrii optimi.

Rodica Tănăsescu, medic de familie: ”Ar trebui să existe un dosar electronic al pacientului funcţional care să cuprindă toate segmentele sistemului medical. Prima condiţie este să funcţioneze impecabil, permanent şi să permită legătura între medici, ar fi un mare pas înainte. Şi ar mai fi un pas înainte să permită reducerea birocraţiei”.

Cât de departe suntem de digitalizarea în Sănătate?

Dacă suntem departe de acel moment, ne spune specialistul IT, Radu Puchiu: „Nu suntem pregătiţi în momentul acesta. Dar putem să facem paşi rapizi foarte bine. Trebuie investiţii de durată în zona asta. Deci nu numai digitalizare, ci şi întreţinerea sistemelor“.

Octavian Oprea, preşedinte ADR: „În momentul în care, Doamne fereşte, un cetăţean ajunge la unitatea de primiri urgenţe, are la îndemână doar cartea de identitate. Iar medicii nu ar avea de unde să ştie care e tratamentul pe care el l-a suportat de-a lungul vieţii”.

Exit mobile version