• În cazuri foarte rare, adolescenții și adulții tineri cărora li s-a administrat vaccinul Pfizer sau unul similar produs de Moderna au un efect secundar grav, cum ar fi miocardita (boală inflamatorie a inimii).
  • Acest efect advers apare mai ales la bărbații tineri sau la băieții adolescenți și, de obicei, după a doua doză.
  • Oricum, timpul de recuperare este scurt, iar autoritățile sanitare din SUA au conchis că beneficiile vaccinului depășesc acest risc minor.

Autoritățile de reglementare din SUA au autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii mici, după ce milioane de tineri cu vârsta curpinsă între 12 și 17 ani au primit deja serul în siguranță, scrie Associated Press.

Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani vor primi doar o treime din doza administrată adolescenților și adulților.

Conform unui studiu citat de AP, dozele de vaccin Pfizer-BioNTech pentru copii au avut o eficiență de 91% în prevenirea formei simptomatice ale COVID-19. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani au dezvoltat anticorpi împotriva virusului la fel de puternici ca cei ai adolescenților și adulților tineri care au primit serul și au avut reacții similare sau mai puțin deranjante, cum ar fi dureri în zona înțepăturii, febră sau dureri musculare.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

FDA a evaluat a testat vaccinul pe 3.100 de copii. Autoritățile de reglementare au considerat că sunt suficiente date, luând în calcul și informațiile despre siguranță de la sute de milioane de doze administrate adulților și adolescenților din întreaga lume.

În cazuri foarte rare, adolescenții și adulții tineri cărora li s-a administrat vaccinul Pfizer sau unul similar produs de Moderna au un efect secundar grav, cum ar fi miocardita (boală inflamatorie a inimii). Acest efect advers apare mai ales la bărbații tineri sau la băieții adolescenți și, de obicei, după a doua doză. Oricum, timpul de recuperare este scurt, iar autoritățile sanitare din SUA au conchis că beneficiile vaccinului depășesc acest risc minor.

Înainte de pandemie, medicii diagnosticau în mod regulat inflamația inimii cauzată de infecții bacteriene sau virale sau de medicamente, în special la băieți și bărbați tineri. Cercetătorii spun că acest lucru se întâmplă, probabil, din cauza testosteronului și a pubertății. Tocmai de aceea, mulți experți se așteaptă ca orice risc legat de vaccin să fie mai mic pentru copiii mici care primesc o doză mai mică.