• Ministrul Vlad Voiculescu promite doar fundațiile spitalelor regionale, până în 2024.
  • Cu bugetul în negocieri, nu știm câți bani vom avea pentru spitale noi.

De cel puțin 10 ani ți se promit spitale regionale. Iar România are acum o șansă. Fostul comisar european Corina Crețu spune că depinde doar de noi să punem mâna pe banii de la Bruxelles pentru construcția lor. Spitalele vor fi finanțate și din fonduri naționale. Nu știm însă cât va fi alocat din bugetul național pentru că negocierile sunt în plină desfășurare.

Corina Crețu, europarlamentar: „Acum există o flexibilitate foarte mare în ceea ce privește fondurile europene. Avem 50% rată de absorbție pe perioada 2014-2020. Deci miliarde de euro care așteaptă să fie cheltuite. Banii au fost și sunt. Nu a existat voință politică, a fost un orgoliu. Eu când am semnat în 2015 am sperat sincer să le și inaugurez până în 2020, când mi-am terminat mandatul. Din păcate, cererile de finanțare, proiectele… s-au depus după cee u n-am mai fost comisar”.

O soluție pentru a grăbi construirea spitalelor regionale ar fi ca politicienii să scurteze perioada în care pot fi depuse contestații de către constructori și cea în care trebuie soluționate.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Corina Crețu, europarlamentar: „Polonia, de pildă, de ani de zile pentru proiecte mari, urgente, pentru că o țară nu poate să stea între litigiile care se derulează între diferite companii sau cum a fost în cazul amplasamentului spitalului Regional de la Iași, unde s-au bătut două comune, primarii a două comune care erau din partide politice diferite. Trebuie să fim responsabili și să nu ne jucăm cu soarta oamenilor.”

Sunt bani și pentru autostrăzi. Trebuie doar ca primarii, prefecții și miniștrii tăi să aibă proiectele bine făcute.

Corina Crețu, europarlamentar: „Cred că slăbiciunea României este că nu are proiecte mari, proiecte de peste 50 de milioane de euro, proiecte mature. Practic a existat această nevoie, sau această politică de a lansa proiecte mici care să mulțumească cât mai mulți primari, înainte de a se gândi efectiv o strategie și în domeniul sănătății, și în domeniul transporturilor”.