Produsele care conţin un aditiv numit caruba contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen, trebuie retrase de pe piaţă chiar dacă pesticidul nu este detectat, a decis vineri Comisia Europeană, informează AFP.

Potrivit deciziei luate vineri seara, companiile care au introdus pe piaţă produse care s-au dovedit a fi contaminate cu oxid de etilenă „vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă şi vor fi rechemate cele care au fost deja cumpărate de consumatori”.

Decizia a fost luată „pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
CE „MIAU” FĂCUT...
UNDE MERGI AZI?
ORADEA CHEAMĂ DIASPORA ACASĂ

Sunt vizate produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, care a fost contaminată cu oxid de etilenă, un „agent cancerigen, mutagen şi toxic pentru aparatul reproducător” interzis în Uniunea Europeană. Acesta a fost detectat în numeroase produse importate.