• Avocatul Poporului i-a transmis, joi, o recomandare ministrului Sănătăţii
  • Renate Weber îi cere lui Nelu Tătaru să se asigure că pacienţii cu noul coronavirus îşi dau acordul pentru a fi internaţi
  • De asemenea, cere să reglementeze situaţia asimptomaticilor

„Ministrul Sănătăţii va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la consimţământul pacienţilor, cu ocazia internării persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 în unităţi spitaliceşti. Ministrul Sănătăţii va analiza cu maximă celeritate necesitatea reglementării situaţiei persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19, ţinând cont de recomandările forurilor internaţionale. Ministrul Sănătăţii va informa instituţia Avocatul Poporului cu privire la însuşirea Recomandării şi la măsurile dispuse”, se arată în documentul semnat de Renate Weber.

În documentul transmis ministrului Sănătăţii, Nelu Tătatu, se menţionează că Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu în urma unor articole apărute în mass-media în legătură cu situaţia juridică a persoanelor infectate internate în spitale pe perioada pandemiei COVID-19.

„Iniţial, internările obligatorii s-au dispus pe baza Ordinului ministrului sănătăţii 414 din 11 martie 2020. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 622 din 14 aprilie 2020, potrivit căruia , inclusiv pentru (s.n.). După numai o zi, acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 629 din 16 aprilie 2020 care a exclus categoria persoanelor asimptomatice confirmate cu coronavirus dintre cele pentru care se instituie carantina la domiciliu, practic revenindu-se la internarea obligatorie a persoanelor care nu prezintă simptome, împotriva voinţei lor şi au posibilitatea autoizolării la domiciliu”, reclamă Avocatul Poporului.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Avocatul Poporului afirmă că statele membre ale Uniunii Europene, cât şi Marea Britanie şi Elveţia nu au luat măsura internării obligatorii a persoanelor confirmate pozitiv cu noul COVID-19, care sunt asimptomatice. O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate face decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.

În România, persoana depistată pozitiv are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea.

De exemplu, Gabriel Mirceoiu, fost fotbalist şi fost director general al clubului FC Braşov, semnala în urmă cu câteva zile că este internat de 16 zile într-un spital din Braşov: „Sunt un pacient al unui spital din România, testat pozitiv în urmă cu 16 zile, fără a prezenta NICI UN FEL DE SIMPTOM DE BOALĂ, ameninţat cu deschiderea unui dosar penal dacă nu urc în dubă. Sunt considerat asimptomatic, nu mi-a fost dat nici un medicament, sunt ÎNCĂ sănătos, noaptea şi ziua uşa este încuiată şi nu am dreptul să ies din / la o plimbare! PROTESTEZ! ASIMPTOMATIC NR…… (Citeşte condiţiile de confidenţialitate). Am auzit că mâine vom face duş! Mesaj adresat d-lui Arafat”.