• Experții antidrog consideră că trebuie pus accentul pe prevenție și nu pe sancționarea consumului de droguri.
  • Legislația austriacă pune în prim plan principiul terapiei în cazul consumatorilor de droguri, față de pedepsirea acestora.
  • Conform legilor italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie infracțiune, deținerea pentru consum propriu este sancționată contravențional.

Drogurile apar tot mai des în știrile din țară. Un raport al UE arată că România, care până acum a fost țară de tranzit pentru drogurile din Siria, a devenit țară consumatoare. Combaterea este tot mai dificilă.

În Italia, consumul este considerat doar contravenție, iar în Olanda, consumul de droguri nu constituie o infracțiune, cu anumite excepții. În Ungaria, consumul de droguri este pedepsit prin lege, dar acest lucru nu a dus la scăderea consumului de droguri, ci la un alt fenomen: în statistici nu apar consumatorii de droguri, deoarece se tem de faptul că vor fi trimiși la închisoare.

În Spania, ultimele statistici arată că jumătate dintre tinerii de 15 ani au consumat cel puțin odată marijuana, iar vârsta de la care începe consumul a scăzut până la 12 ani.

Recomandări

A.I.-UL DUPĂ MOARTE DEVINE AFACERE
TAYLOR SWIFT FACE RAVAGII LA PARIS
O FURTUNĂ SOLARĂ AMENINȚĂ PĂMÂNTUL
OLANDA SPUNE ADIO EUROVISION
NASA VREA TREN PE LUNĂ
COREEA DE NORD LANSEAZĂ ALT SISTEM DE RACHETE

Austria este de părere că accentul trebuie pus pe prevenție și pe tratamentul celor care sunt deja dependenți de droguri. Astfel, trebuie ajuns la cauza consumului de droguri, nu la finalitatea ei.

Consumul de cannabis în rândul tinerilor sub 16 ani în România:

  1. 8,7% au consumat cel puțin o dată
  2. 7,2% au consumat în ultimul an.
  3. 3,3% au consumat în ultima lună.