• E cert că gripa și coronavirusul, împreună, afectează grav plămânii
  • Cele două boli au simptome similare, dar în cazul COVID îți pierzi mirosul și gustul
  • În Statele Unite, CDC a făcut un test care verifică simultan prezența virusurilor

Te întrebai dacă poți avea în același timp și gripă și COVID-19. DA. E răspunsul specialiștilor. Și dacă te infectezi cu un virus, automat, devii vulnerabil la celălalt. Iar dacă ai ambele virusuri în același timp, e catastrofal pentru sistemul tău imunitar.


Doctorul Adrian Marinescu îți spune dacă poți face ceva să nu te alegi cu gripă și COVID. Și ce se întâmplă dacă, totuși, iei ambele virusuri:

„O scurtă precizare, să nu uitam că la începutul pandemiei, România a prins o scurtă perioadă când avea concomitent și gripă și infecția Sars-Cov2. Bineînțeles că vaccinarea este elementul crucial care să ne ferească de gripă pentru că sunt două aspecte. Ne va fi greu să punem diagnosticul ca să ne dăm seama dacă e gripă sau Covid-19 și mai e varianta în care le putem avea pe ambele în același timp. Mai ales dacă vor fi persoane cu afecțiuni cronice sau în vârstă. Când vor avea două afecțiuni în același timp, e un risc foarte mare să facă o formă severă de coronavirus, complicații cum ar fi insuficiență respiratorie.”

Recomandări

CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
NEHAMMER IMPUNE CONTROALE STRICTE
COPIII ROMÂNI, AFECTAȚI DE BOLI PSIHICE
O NOUĂ MISIUNE NASA
FRANȚA ÎȘI RECUPEREAZĂ RECORDUL MONDIAL