• În decembrie 2020, din cele 1392 de clădiri ale spitalelor din România, doar 310 aveau autorizaţiile de securitate la incendiu.
  • Principala clădire a celui mai mare spital din Oltenia nu are autorizaţie de la ISU.
  • Spitalele care au efectuat lucrări care au modificat structura clădirilor sunt obligate să aibă autorizaţii.

Tragedia de la „Matei Balş” se poate repeta oricând, în orice spital din România. În Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, de exemplu, cel mai mare spital din Oltenia, un incendiu în secţiile ATI ar fi un adevărat dezastru.

Construit în urmă cu 50 de ani, pe o suprafaţă de peste 60 de hectare, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova nu are autorizaţie de la ISU. Şi nici nu va putea avea prea curând, spune Radu Mantale, şeful serviciului tehnic şi administrativ din cadrul spitalului. „Detectorul e acela. Detectorul de foc care, evident, că trebuie modernizat. Trebuie înlocuită toată instalaţia aceasta. Sunt montate până în etajul patru, deocamdată”, a declarat Radu Mantale.

Pentru a putea îndeplini toate condiţiile impuse de ISU, ar trebui făcute investiţii de 50 de milioane de euro.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA

Radu Mantale – şeful Serviciului Tehnic şi Administrativ SJU Craiova: „Nu mai corespund nici senzorii existenţi, şi atunci trebuie montat un alt sistem. Trebuie făcută o proiectare (…) şi pe urmă executat fragmentat, adică pe compartimente, cu separarea, prin sisteme anti-incendiu, uşi şi cam atât. Bolnavii s-ar decuple de la aparate, ceea ce e foarte… Să zicem că nu li se mai asigură suportul tehnic cu oxigen şi ar putea să survină şi decesul acestora”.

Spitalul din Craiova, fără sisteme performate de apărare împotriva incendiilor

Nici sisteme performate de apărare împotriva incendiilor nu are spitalul. Iar dacă ar izbucni focul la Terapie Intensivă, greu ar putea fi salvaţi pacienţii.

Dincolo de problemele tehnice, nici personalul nu ştie, practic, ce are de făcut în caz de incendiu sau cutremur, spune Eleodor Cârstoiu, medic chirurg în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Se fac nişte instructaje care sunt verbale. Doar teoretice. Sunt peste tot, bineînţeles, planşe cu circuite, dar vă daţi seama, în momentul în care se întâmplă un cutremur sau incendiu nimeni nu mai stă să deschidă o cărţulie, să se uite pe pereţi să vadă unde este schema cu evacuarea. Lucrurile astea ar trebui antrenate”, a afirmat Eleodor Cârstoiu, medic SJU Craiova.