- Trei vaccinuri anti-COVID sunt în faza a treia de testare
- România va primi 4,7% din dozele contractate de UE
- În unele spitale, mai mult de jumătate din personal refuză vaccinarea
Primele doze de vaccin anti-COVID ar putea ajunge şi la noi, la finalul acestui an. Trei firme au anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 este în faza a ttreia de testare şi se dovedeşte a fi eficient. Printre primii care vor fi imunizaţi împotriva SARS-COV2 vor fi medicii. Numai că, până acum, nu ştim câţi dintre angajaţii din sistemul medical vor să fie vaccinaţi.
La Spitalul Bagdasar Arsenie din Capitală, catagrafierea nici nu a început, iar la Spitalul Floreasca cadrele medicale şi personalul auxiliar încă îşi exprimă opţiunile.
Mehedinți
În Mehedinţi, de exemplu, nici jumătate dintre angajaţii din spitale nu vor să fie vaccinaţi, spune Codruţa Vochescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi.
În Mehedinţi, 1.281 de persoane din categoriile prioritare vor să fie vaccinate.
În urma catagrafierii, în Cabinetele Medicale Individuale din Mehedinţi, 114 medici din 173 şi 171 asistenti medicali din 279 au optat pentru vaccinarea anti-COVID-19.
Codruța Vochescu, purtător de cuvânt DSP Mehedinți: „Din cadrul unităţilor sanitare din judeţ au fost catagrafiaţi 123 medici din 233 angajaţi, 235 asistenţi medicali din 741 angajaţi, şi 98 persoane, parte din personalul auxiliar, din 321 existenţi.”
București
Medicul Bogdan Furtună este unul dintre cei care refuză imunizarea. Lucrează la Spitalul Colentina din Bucureşti, spital unde sunt trataţi pacienţi COVD-19. Bogdan Furtună spune însă că nu are suficiente informaţii despre vaccinul împortiva COVID-19, aşa că se teme de reacţiile adverse.
Bogdan Fortună, medic Spitalul Colentina București: „Nu suntem siguri de ce reacţii poate da acest vaccin. Este foarte adevărat că foarte multe companii care vor produce sau produc, testează acest vaccin, nu au un eşantion uman pe care au făcut testarea şi mă gândesc că toate testele care s-au făcut, s-au făcut pe parte animală.”
La Spitalul Floreasca din Bucureşti, din 300 de angajaţi la UPU, 300 au optat pentru vaccinare.
Craiova
La Craiova, în schimb, peste 90% din personalul medical angajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă vrea să fie imunizat împotriva COVID-19, spune medicul Eleodor Cârstoiu, preşedintele Sindicatului Promedica. Medicul Cârstoiu consideră că prioritate ar trebui să aibă persoanele vârstnice şi cele cu comorbidităţi.
Dr. Eleodor Cârstoiu, președinte Sindicatul Promedica: „Este o măsură de protecţie universală. Numai că, această vaccinare ca să fie eficientă trebuie să atingă o cotă din populaţie.Degeaba facem la cei 10%, dacă nu se ajunge la o cotă din populaţie de peste 75%.”