Avertismentul cercetătorilor: Este nevoie urgentă de un plan pentru doza suplimentară. Protecția după rapel ar putea scădea până la sub 50% în 5 luni

vaccinare Sursa foto: Mediafax Foto
  • Cercetătorii și oamenii de știință spun că este nevoie urgentă de un plan în vederea administrării dozei suplimentare de vaccin anti-COVID.
  • Aceștia afirmă că protecția oferită de vaccinurile Pfizer sau AstraZeneca ar putea scădea până la sub 50% în cazul persoanelor în vârstă, până la iarnă.
  • Tim Spector, cercetător: „Și este nevoie să luăm o decizie în privința vaccinării copiilor”.

Este nevoie urgent de un plan în vederea administrării unei doze suplimentare de vaccin anti-COVID, având în vedere că protecția oferită de cele două doze AstraZeneca sau Pfizer ar putea să scadă până la sub 50%, în cazul persoanelor în vârstă, până la iarna, spun specialiștii.

Profesorul Tim Spector, cercetător șef al studiului Zoe COVID, a analizat datele colectate până în acest moment și a ajuns la concluzia că protecția oferită de cele două vaccinuri scade „chiar și în șase luni”, relatează The Telegraph.

Acesta a mai spus că „În opinia mea, în cel mai rău caz, și asta ar fi rezonabil, nivelul protecției ar scădea până la sub 50% pentru persoanele în vârstă și pentru cadrele medicale, până la iarnă”.

„Dacă Marea Britanie se va confrunta cu un număr mare de infectări, generate de relaxarea restricțiilor, asta înseamnă că ne vom confrunta și cu un număr mare de spitalizări și decese”, a mai spus Tim Spector.

„Este nevoie urgent să gândim un plan pentru doza suplimentară de vaccin. Și este nevoie să luăm o decizie în privința vaccinării copiilor”, a adăugat cercetătorul.

Cea mai nouă analiză derulată de Zoe arată că eficacitatea vaccinului Pfizer a fost de 88% la o lună după administrarea rapelului. După maxim 6 luni, eficacitatea vaccinului a scăzut la 74%. Analiza a avut la bază un eșantion de 1.2 milioane de utilizatori ai aplicației Zoe COVID.

Aeeași analiză a arătat că, în cazul vaccinului AstraZeneca, eficacitatea serului a scăzut de la 77% la 67%.