Vaccinarea împotriva COVID-19 a salvat 279.000 de americani de la deces, arată Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, citând un studiu făcut în SUA.

Până la sfârşitul lunii iunie 2021, campania de vaccinare în SUA a salvat 279.000 de americani de la deces şi până la 1,25 milioane de americani de la spitalizare.

„Dacă SUA ar fi atins doar jumătate din ritmul efectiv de vaccinare ar fi existat aproape 121.000 de decese suplimentare şi peste 450.000 de spitalizări. Dacă nu ar fi existat niciun program de vaccinare, decesele zilnice cauzate de COVID-19 ar fi crescut la aproape 4.500 de decese pe zi în timpul celui de-al doilea – depăşind vârful zilnic observat de 4.000 în timpul primului val din iarnă”, arată CNCAV.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC

Câte doze de vaccin au fost administrate în SUA

În SUA s-au administrat 335 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, iar la nivel global aproximativ 3,46 miliarde de doze, în timp ce în UE aproximativ 413 milioane de doze.

„Vaccinarea rămâne cea mai bună măsură de protecţie împotriva COVID-19, iar pentru un maxim de protecţie se recomandă schema completă de vaccinare”, adaugă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.