• BioNTech şi Pfizer sunt în a doua fază a testării unui vaccin combinat.
  • Vaccinul combinat a fost creat pentru a combate gripa şi COVID-19.
  • Moderna şi Novavax lucrează și ele la dezvoltarea unui vaccin combinat.
  • Alexandru Rafila: „Am pierdute peste 100 milioane de euro pe doze de vaccin care au expirat.”

BioNTech şi Pfizer sunt mai aproape ca oricând să combată gripa și COVID-19 simultan, după ce au trecut cu succes și de a două etapă a unui vaccin combinat. El poate atenua impactul celor două boli respiratorii printr-o singură injecție și ar putea simplifica vaccinarea pentru medici, pacienţi – dar şi pentru sistemele de sănătate din lumea întreagă.

BioNTech spune că va trebui să deprecieze valoarea stocurilor de vaccinuri anti-COVID-19 cu 900 de milioane de euro pentru că a scăzut cererea.

La noi, a apărut si raportul Curții de Conturi – pe gestionarea resurselor de medicamente în perioada pandemiei. Concluzia? N-am gestionat-o deloc bine. Ministerul Sănătăţii s-a preocupat constant de asigurarea resurselor necesare, dar n-am acționat la timp. Am ajuns să distrugem milioane de doze de vaccin, a căror valoare depășește 100 de milioane de euro.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

BioNTEech va trebui să deprecieze valoare stocurilor

În 2020, BioNTech şi Pfizer au putut să creeze rapid şi cu succes primul vaccin anti-COVID-19 aprobat la nivel mondial, care a generat venituri de miliarde de dolari pentru cele două companii. BioNTech a anunţat recent că va trebui să deprecieze valoarea stocurilor sale de vaccinuri anti-COVID-19 cu 900 de milioane de euro din cauza scăderii cererii pentru acest produs.

Curtea de Conturi a României a realizat auditul „Gestionarea resurselor de medicamente în perioada pandemiei”, iar concluzia specialiştilor a fost că Ministerul Sănătăţii s-a preocupat constant de asigurarea resurselor necesare, însă unele acţiuni au fost întreprinse cu întârziere, ceea ce a avut efect asupra pacienţilor şi spitalelor.

Citește și: