• Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie
  • Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare: „Spre sfârșit de decembrie, cel puțin de la o companie producătoare
  • Valeriu Gheorghiță spune că România a pregătit deja necesarul pentru transportul și stocarea vaccinului

„În cel mai fericit caz, ne așteptăm ca după jumătatea a doua a lunii decembrie, spre sfârșitul lunii, să vină primele doze de vaccinuri cel puțin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de ianuarie, februarie”, a spus Gheorghiță la Digi24.

Gheorghiță spune România a pregătit deja necesarul pentru transportul și stocarea vaccinului, care necesită condiții speciale.

„În momentul de față avem tot ce ne trebuie. Principalul centru de stocare în România va fi Institutul Cantacuzino. Vor exista încă 6 centre regionale, în 6 spitale militare care vor fi prevăzute – și există aparatura de care vă spun – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitate de stocare a unui număr mare de doze”, a spus Gheorghiță.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Gheorghiță a mai spus că vaccinarea se va face pe baza unor programări dat fiind că vaccinurile rezistă doar 4-5 zile după ce sunt scoase din congelatoarele speciale, astfel încât să fie irosite cât ma puține doze. Va exista o evidență centralizată a programărilor.

„Va exista o platformă în care fiecare persoană poate să găsească cele mai importante informaţii despre vaccinare şi despre tipurile de vaccinuri. De asemenea, pe lângă această platformă vor exista o serie de comunicatori, care sunt experţi în domeniul medical, asociaţii profesionale, inclusiv asociaţii de pacienţi, la care vor adera şi experţi din alte domenii şi lideri de opinie din alte domenii – mediul cultural, artistic, atâta timp cât doresc să facă parte din această activitate de informare”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.