• SUA se pregătește de distribuirea unui vaccin la sfârșitul lunii octombrie
  • India a trecut de 4 milioane de infectări
  • Vaccinul rusesc anti-COVID produce anticorpi și are efecte secundare minore, arată un studiu preliminar

Scenariu sumbru în SUA

Un model de analiză prezice în SUA peste 400.000 de morți din cauza Covid-19 până la 1 ianuarie 2021, relatează CNN. Asta ar însemna o prognoză de alte 224 de decese americane în următoarele 4 luni

SUA ar putea avea un vaccin la sfârșitul lunii octombrie

Centrul de Control și Răspândire a Bolilor le-a transmis autorităților americane din Sănătate să se pregătească pentru distribuirea unui potențial vaccin chiar de la sfârșitul lunii octombrie, relatează CNN.

Bilanț negativ în India

India a trecut sâmbătă de 4 milioane de cazuri totale de Covid-19, după ce a marcat un record zilnic de noi infectări: 86.432 cazuri confirmate în 24 de ore, relatează CNN. Aceasta a fost a treia zi consecutivă în care India a înregistrat peste 80.000 de cazuri noi. În lume, este a treia cea mai afectată ţară după Statele Unite şi Brazilia, care au 6,2 milioane, respectiv 4,09 milioane de cazuri, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vaccinul dezvoltat de ruși ar avea efecte secundare minore

Vaccinul rusesc anti-COVID produce anticorpi și are efecte secundare minore, arată un studiu preliminar, nu foarte amplu, realizat pe câteva zeci de persoane și publicat în revista The Lancet. Totuși oameni de știință, fără legătură cu acest studiu spun că, deși e un semn pozitiv, doar studii mai mari pot confirma dacă vaccinul previne efectiv Covid-19.

Giganții farmaceutici se aliază pentru siguranța populației

Rivalii Pfizer, Johnson & Johnson și Moderna, care au dezvoltat un vaccin anti Covid-19, s-au aliat pentru a comunica faptul că nu vor cere aprobarea autorităților până când vaccinul nu va fi sigur și eficient, relatează Wall Street Journal.

Cifre record și în Europa

Numărul cazurilor de coronavirus a atins sau a depăşit cifrele din perioada carantinei în Europa de Vest. Autorităţile sanitare din Franţa au raportat 8.975 de cazuri noi, vineri, stabilind un nivel record al infecţiilor zilnice de când boala a început să se răspândească în ţară la sfârşitul iernii.

Italia se întoarce la numărul de infectări din luna mai

Italia a înregistrat vineri 1.733 de noi cazuri de coronavirus, cea mai mare creştere zilnică din data de 2 mai, relatează The Guardian. Veneto, care în timpul carantinei din Italiei a fost lăudat pentru mobilizarea rapidă împotriva virusului, a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi – 373 – în principal din cauza unui focar la o fabrică de carne din Treviso.

Spitalizările au crescut, de asemenea, în ultimele săptămâni, cu 1.607 de persoane în prezent tratate, dintre care 121 sunt în terapie intensivă. Marea Britanie a înregistrat vineri 1.940 de cazuri zilnice de COVID-19, cel mai mare bilanţ zilnic din 30 mai, relatează Reuters.

Testele nu sunt chiar atât de precise

Testele pentru detectarea coronavirusului sunt atât de ”sensibile” încât pot confirma o infectare din identificarea unor fragmente de virus mort. Informația apare într-un nou studiu și explică de ce virusul este confirmat săptămâni la rând deși el este activ, în mod normal, doar o săptămână, la majoritatea celor infectați, relatează BBC.

Predicția OMS privind vaccinul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu se aşteaptă la vaccinări pe scară largă împotriva COVID-19 până la mijlocul anului 2021. Declarația a fost făcută vineri de unul dintre purtătorii de cuvânt ai instituției. Explicația este că nici unul dintre vaccinurile testate nu oferă garanția eficacității.