• La nivel mondial, este raportat un total 14.1 milioane de îmbolnăviri.
  • 7.89 de milioane de vindecări în întreaga lume și 603 mii de decese.
  • G20 discută azi un plan de stimulare economică cu efect la nivel global.
  • În Arizona, profesorii protestează împotriva redeschiderii școlilor: „Învățatul la distanță nu ne va ucide, dar COVID-19 da!”.
  • Guvernul Marii Britanii va opri raportarea cazurilor de coronavirus până va termina de analizat datele de până acum – oficialii cred că numerele ar fi exagerate.

G20 discută un plan de stimulare economică cu efect la nivel global

G20, grupul celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale, au discutat în cursul zilei de azi, într-o videoconferință, despre planul de stimulare economică, care ar putea fi aplicat la nivel global.

Oficialii își doresc să-și coordoneze forțele și strategiile astfel încât, la nivel global, să existe o relansare economică susținută.

China, Urumqi: S-a lansat un plan de urgență în contextul unui nou focar de COVID-19

În Urumqi, China, s-au raportat 16 cazuri noi de coronavirus în cursul zilei de vineri. În urma noului focar, s-a lansat un plan de urgență:

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
  • Adunările au fost interzise;
  • Oamenii nu mai au voie să se vadă cu alte persoane din afara gospodăriei lor;
  • Este indicată limitarea călătoriilor în afara orașului dacă nu semnifică o nevoie urgentă;
  • Cei care părăsesc orașul vor fi testați obligatoriu.

Arizona: Profesorii protestează împotriva redeschiderii școlilor

În Arizona, profesorii au pornit un protest împotriva măsurii de relaxare care privește redeschiderea școlilor, odată cu începerea noului an școlar.

Profesorii au scandat că nu-și doresc să meargă la înmormântările elevilor lor și nici nu-și doresc ca ei să fie motivul pentru ca copiii s-ar putea îmbolnăvi.

„Învățatul la distanță nu ne va ucide, dar COVID-19 da!”, a fost una dintre replicile protestului.

Guvernul Marii Britanii pune pauză raportării COVID-19

Oficialii Guvernului Marii Britanii au anunțat în cursul zilei de azi, 18 iulie 2020, că vor pune pauză raportării cazurilor de coronavirus pentru a verifica datele.

Oficialii își fac griji că numerele raportate ar putea fi exagerate.

Iran: 188 de decese noi de COVID-19 și 2.166 de îmbolnăviri în 24 de ore

Iranul a raportat azi 188 de cazuri noi de decese COVID-19. Acest număr face ca totalul de morți din Iran să ajungă la 13.979.

În doar 24 de ore, în Iran, au fost raportate 2.166 cazuri noi de coronavirus.

Afghanistan: A lansat un program prin care distribuie mâncare către 90% din populație

Oficialii Afghanistan-ului cer ajutor peste hotare pentru programul lor prin care vor să distribuie alimente către 90% din populația țării.

Rata sărăciei ar putea ajunge la 72% până la finalul anului 2020, în Afghanistan, luând în considerare că aceasta se situa la 55% în anul 2017.

Creșterea ar putea fi atât de mare din cauza lipsei locurilor de muncă și a prețurilor care au crescut foarte mult, conform unui raport realizat de Banca Mondială.

Aishwarya Rai Bachchan și familia sa, infectați cu COVID-19 și internați

Faimoasa actriță de la Bollywood a fost internată după ce ea, fiica ei de 8 ani, soțul și socrul ei au fost depistați cu COVID-19.

Soțul său și socrul său sunt, de asemenea, actori faimoși ai cinematografiei indiene.

Singura persoană din familie care nu a fost atinsă de virus a fost soacra fostei actrițe.