• OMS solicită Chinei să ofere toate datele pe care le are despre COVID.
  • Autoritățile din China refuză solicitarea, argumentând că „OMS a avut acces la toate informațiile, locurile și persoanele pe care a dorit să le vadă”
  • FBI susține că are dovezi că virusul a fost scăpat din laborator.
  • Controversele privind originea pandemiei persistă încă de la începutul anului 2020.

La 5 ani de la începerea pandemiei de COVID, Organizația Mondială a Sănătății solicită Chinei să împărtășească mai multe date despre originea virusului, argumentând că este „o datorie morală și științifică”, scrie The Times.

Solicitarea a fost întâmpinată cu un refuz ferm din partea autorităților chineze, care au declarat că experții OMS „au mers în toate locurile în care au dorit să meargă și s-au întâlnit cu toate persoanele pe care au dorit să le vadă”.

„Acum 5 ani, China a împărtășit imediat informațiile cu OMS și cu comunitatea internațională. Fără a reține nimic, ne-am împărtășit experiența de prevenire, control și tratament, aducând o contribuție uriașă la activitatea comunității internaționale de luptă împotriva pandemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, respigând acuzațiile OMS privind lipsa de cooperare.

Recomandări

TRUMP ȚINE CU TIKTOK
CE URMEAZĂ ÎN POLITICĂ
CE VIAȚĂ DUCE CHOUPETTE!
TRUMP REVINE LA CASA ALBĂ
HAMAS ELIBEREAZĂ OSTATICI
ZELE VREA SISTEME PATRIOT

Pe data de 31 decembrie 2019, angajații OMS au observat pe site-ul Comisiei Municipale de Sănătate din Wuhan o informare publică despre cazurile de „pneumonie virală”, iar apoi, „în săptămânile, lunile și anii care au urmat, COVID-19 a ajuns să ne modeleze viețile și lumea”, scrie în declarația OMS.

OMS a menționat că a început să lucreze „imediat” la începutul noului an, activând sistemele de urgență pe 1 ianuarie 2020 și informând lumea pe 4 ianuarie.

Controversele privind originea pandemiei persistă încă de la începutul anului 2020.

FBI a declarat că are dovezi potrivit cărora „COVID-19 a fost scăpat din laborator”, însă agenția nu a fost luată în seamă în 2021, când a vrut să le prezinte președintelui Biden.

Citește și