• COVID-19 mi-a furat concentrarea, am pierderi de memorie, iar gustul şi mirosul nu au revenit”.
  • Au trecut 8 zile de la primele simptome şi încă mai descopăr senzaţii noi în corp şi mă tem ca nu cumva să apară repercursiuni peste câteva luni”.
  • O doctoriţă mi-a spus ca acest COVID-19 este viclean şi îţi poate agrava starea de sănătate chiar şi în a 10-a zi”.
  • Paturile ATI de la „Matei Balş” sunt pline, iar printre pacienţi sunt tineri fără comorbidităţi, iar asta îi sperie chiar şi pe medicii care luptă să ţină fiecare persoană în viaţă”.

Mădălina este unul dintre pacienții bolnavi de COVID-19 și este internată la Institutul „Matei Balș”.

Ne povestește despre starea ei de sănătate și ne ține la curent cu schimbările prin care trece.

COVID-19 m-a surprins zilnic cu alte simptome. Iniţial, după cum v-am povestit în primul episod, mă simţeam obosită, tuşeam şi aveam dureri de cap. A doua zi, după internare, am avut o durere în zona nasului, simțeam că inspir spini.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„Mă arde, efectiv, când inspir aer, mă doare mai ales nara dreaptă şi mă râcâie în gât, transpir în continuu, asta e senzaţia pe care o am, ma simt puţin înfundată”, descrie Mădălina.

Cum a evoluat starea Mădălinei, pacientă infectată cu COVID-19

„A treia zi m-am trezit cu dureri de urechi şi aveam o senzaţie de iritare în gât, nu mai aveam forţă, ma concentram foarte greu şi aveam pierderi de memorie.

În a patra zi au început durerile musculare, mă dureau spatele, picioarele, aveam crampe musculare, mai ales în zona picioarelor.

În a cincea zi, dimineaţa, am ridicat ochii în oglindă şi în momentul ăla m-am speriat cel mai tare pentru că mi-am văzut efectiv desenul venelor pe piept, mi-am privit mâinile și picioarele, se vedeau foarte tare venele.

Un medic mi-a spus că sunt bine hidratată, un altul că fac alergie la unul dintre medicamentele pe care le primesc, iar al treilea a anulat părerea celui de-al doilea medic. Deci nu ştiam şi nimeni nu ştia, nici măcar medicii pentru că este totul nou pentru ei.

Într-un salon alăturat este o doamnă care tuşeşte non-stop. Am cronometrat şi, din 15 în 15 secunde, dânsa tuşeşte, şi noaptea, şi ziua, chiar mă întrebam cum reuşeşte să se odihnească.

Un domn mai în vârstă a întrebat-o pe doamna asistentă ce să facă, dacă are nevoie să mănânce, ce face cu acea mască de oxigen şi i s-a explicat că în momentul în care mănâncă, bineînţeles, poate să o dea jos, în rest trebuie să stea non-stop întins în pat cu acea mască de oxigen pe faţă, care, momentan, este salvarea lui.

Medicii de aici spun că pot apărea complicaţii şi în a opta a şi în a zecea zi. Rămânem sub supravegherea specialiştilor, iar în următorul episod o să îţi povestesc despre tratamentul pe care îl primesc aici şi cum s-a schimbat el între timp”, adaugă Mădălina, pacient infectat cu COVID-19.