- Italia elimină, începând de marți, 31 august, carantina de 5 zile pentru călătorii din Marea Britanie vaccinați și cu test COVID negativ.
- Începând cu 31 august, mini-carantina de 5 zile nu va mai fi în vigoare pentru călătorii care ajung în Italia din Marea Britanie dacă au schema completă de vaccin făcută și au un test COVID negativ.
Acest aspect este prevăzut într-o ordonanță semnată de ministrul sănătății Roberto Speranza, scrie agenția ANSA. În schimb, documentul extinde măsurile restrictive deja în vigoare pentru cetățenii din alte țări.
Carantina de cinci zile pentru călătorii din Marea Britanie a fost introdusă în iunie, după ce varianta Delta a devenit dominantă în Marea Britanie
La Stampa vorbește despre semnale pozitive din partea directorului științific al spitalului Lazzaro Spallanzani, Francesco Varia. Acesta a exprimat un optimism moderat cu privire la cifrele pandemiei: „Luna august, în general, e sub control, în ciuda valurilor”.
„Vaccinul este confirmat ca un instrument eficient, studiile serioase elimină temerile cu privire la efectele secundare asupra tinerilor, în timp ce așteptăm studii asupra celor foarte tineri”, a spus Francesco Varia.