• Medicii spun că lipsa de somn din timpul săptămânii nu trebuie recuperată în weekend
  • Răzvan Lungu: „Preocuparea pentru lipsa de somn crește anxietatea”
  • Creierul are nevoie de cel puțin câteva zile să se obișnuiască cu o altă rutină

Weekendul poate fi ocazia perfectă pentru a face tot ceea ce nu reușești când ești la job. Chiar dacă simți că somnul ți-ar putea încărca bateriile pentru săptămâna care urmează, specialiștii nu-ți recomandă să dormi mai mult în weekend.

Medicul specialist spune că acest obicei poate să creeze mai mult haos și oboseală decât odihnă. Asta se întâmplă pentru că, după cele două zile de weekend, trebuie să revenim la programul de la muncă care are altă oră de culcare și de trezire.

Medicul Răzvan Lungu, specialist cu competență în somnologie, explică de ce este important să nu ne schimbăm ora de trezire în weekend.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Creierului îi place o rutină și trebuie să ne păstrăm o rutină a somnului, a orei de trezire mai degrabă decât a orei de culcare. Ora de trezire e cea mai importantă. Să încercăm să ne trezim la aproximativ aceeași oră și în weekend”, a precizat medicul.

Odihna nu trebuie să presupună neapărat somn

Poți să ieși la o plimbare, să petreci timp cu prietenii, să citește sau orice altceva care te relaxează și îți face plăcere.

Preocuparea continuă de a recupera orele de somn duce la anxietate, mai ales dacă ai un job unde te trezești devreme și nu la aceeași oră în fiecare zi.

„Cu cât ne preocupă mai mult de somnul nostru, cu atât poate crește anxietatea legată de momentul adormirii. Dacă ne trezim la oră fixă și în weekend, creierul nostru se va obișnui să se culce mai devreme, ca să se poată trezi mai devreme”, a mai continuat dr. Răzvan Lungu.