• Adeverinţa de vaccinare nu îi scapă pe români de restricţii deoarece, în prezent, documentul nu poate produce efecte juridice.
  • Totuși, antreprenorii își pun mari speranțe în vaccinul care ar putea relansa afacerile.

A început campania de vaccinare în România, iar persoanele care se vaccinează primesc o adeverinţă. Cu toate acestea, reprezentanții Sindicatului Poliţiştilor Europol spun că adeverinţa de vaccinare nu îi scapă de restricţii şi de testul PCR pe cei care vor să călătorească în afara ţării.

Această adeverinţă de vaccinare a fost cu titlu formal eliberată de către autorităţi, sub o formă sau alta să ateste existenţa acestei vaccinări. La acest moment, ea nu este de natură să producă efecte juridice.

Ar fi imposibil ca să putem spune că persoanele vaccinate pot să servească masa la restaurant, în interioriul restaurantului, iar cele care nu sunt vaccinate să servească masa în afară. Interdicţiile rămân în continuare şi pentru cei vaccinaţi şi pentru cei nevaccinaţi. Obligaţia de a prezenta un test PCR cu 48 sau 72 de ore înainte, depinde de la o ţară la alta, rămâne în continuare”, a declarat Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Turism: Adeverinţa va înlocui testul PCR de vară pentru călătorii

Cei din turism spun, însă, că adeverinţa de vaccinare va înlocui testul PCR începând cu sezonul de vară. De asemenea, ei cred că vaccinul va readuce la viaţă business-urile din industrie.

„Ce-ar însemna vaccinul? Ar însemna nu unul, doi paşi înainte. Ne putem face altfel planurile de vacanţă. Putem să vorbim de orice destinaţie turistică. După atâtea luni de izolare şi de restricţii, a răbufnit aşa dintr-odată dorinţa de a călători. Adeverinţa aceea de vaccinare va fi noul paşaport către călătorii. Mai devreme sau mai târziu va fi introdusă de către toate destinaţiile receptoare de turişti.

Putem să ne imaginăm, de exemplu, evenimente chiar şi în România cu participare de mii de persoane, cum sunt marile festivaluri, unde s-ar putea la un moment dat cineva să vină şi pe bună dreptate, să spună: Pentru siguranţa voastră şi a celor din jur acceptăm participarea dacă prezentanţ dovada că v-aţi vaccinat”, a spus Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Reacția HORECA: „Ar trebui să însemne renaşterea noastră

Şi antreprenorii din HoReCa aşteaptă cu nerăbdare vaccinarea chiar dacă nu cred că procedura va reprezenta un criteriu de selecţie a clienţilor la restaurante.

„Ar trebui să însemne renaşterea noastră şi sperăm să se întâmple cât mai repede. Va fi un plus de încredere pentru oameni. Oamenii vor ieşi din nou în spaţii mai aglomerate 100%. De-abia aştept. M-aş vaccina şi azi dacă s-ar putea. Nu cred că poţi să primeşti în restaurant doar oameni vaccinaţi”, a explicat Radu Dumitrescu, antreprenor HoReCa.