• Săptămâna trecută a avut loc la București cea de-a 2-a ediție a ,,European Academy of Chain Pharmacists’’ .
  • Evenimentul a fost organizat în premieră în România de Federația Europeană a Lanțurilor de Farmacii, cu sprijinul local al Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România.
  • Participanții au concluzionat că, la nivel european, digitalizarea sectorului farmaceutic susține asigurarea de noi servicii farmaceutice.

Săptămâna trecută a avut loc la București cea de-a 2-a ediție a ,,European Academy of Chain Pharmacists’’ . Evenimentul a fost organizat în premieră în România de Federația Europeană a Lanțurilor de Farmacii (EFPC), cu sprijinul local al Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR).

Pentru două zile, peste 60 de farmaciști care își desfășoară activitatea în  farmacii din 6 state europene – Ungaria, Republica Cehă, Polonia, România, Serbia, Slovacia – au dezbătut modul în care inovația și digitalizarea au un impact benefic asupra pacienților, prin susținerea introducerii de noi servicii farmaceutice.

,,Dincolo de orice altceva, perioada de pandemie a dovedit în proporție de 100% importanța farmaciștilor  în prima linie a asistenței medicale. Într-un număr de state, rolul lor a fost întărit în mod firesc. Din perspectiva EFPC, vedem acest lucru în special în state membre precum Polonia și România” , a subliniat Daniel Horak, Președinte al Board-ului EFPC.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
XI ȘI PUTIN DUC UN RĂZBOI PT. PACE
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
FACI CA TRENUL!
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
NU MAI BĂGA LA GHIOZDAN!

În ultimii ani, dezvoltarea de noi servicii farmaceutice s-a făcut într-adevăr simțită în România. ”Pacienții români au beneficiat în premieră în ultimul  sezon gripal de programul pilot de vaccinare anti-gripal derulat în farmacii. Peste 1.000 de farmaciști și peste 100 de farmacii la nivel național s-au înregistrat în acest program. În prezent, în farmaciile din România se derulează un proiect pilot de evaluare a riscului de diabet zaharat. Este un trend îmbucurător, care răspunde așteptărilor pacienților români de a avea acces la noi servicii farmaceutice. Ne bucurăm să fim gazda acestui eveniment la București” , a declarat Nikolay Kolev, membru al Board-ului EFPC și reprezentant al României în această organizație.

Asigurarea de noi servicii farmaceutice are loc însă într-un context în care piața europeană, și România în particular, se confruntă cu o lipsă acută de farmaciști.

,,Prin dezvoltarea de noi competențe care vin odată cu implementarea de servicii farmaceutice avansate, rolul și prestigiul profesiei de farmacist se vor consolida și în mod cert interesul tinerilor de a urma o carieră în domeniu va crește și el” , a menționat Doina Drăgănescu, Decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Participanții au concluzionat că, la nivel european, digitalizarea sectorului farmaceutic susține asigurarea de noi servicii farmaceutice. Avansul tehnologic la nivelul farmaciilor contribuie la creșterea nivelului de acordare a asistenței farmaceutice și îmbunătățirea calității vietii și îngrijirii sănătății în general.

Despre Federația Europeană a Lanțurilor de Farmacii (EFPC – European Federation of Pharmacy Chains)

EFPC este o alianță regională a asociațiilor naționale de profil din 6 state europene: Ungaria, Republica Cehă, Polonia, România, Serbia, Slovacia. Membrii EFPC au în total o rețea de peste 6.500 de farmacii și angajează peste 35.000 de farmaciști și asistenți de farmacie.