• Amator de junk food şi nu de sport, liderul de la Casa Albă are peste 110 kg
  • Donald Trump ia zilnic Simvastatin, un medicament pentru reglarea colesterolului
  • Trump este unul din cele peste 90 de milioane de persoane obeze din SUA
  • Riscul de spitalizare şi deces creşte odată cu vârsta

Donald Trump, cel mai puternic om al planetei, este candidatul ideal la o formă gravă de Covid.

Este un munte de om, de peste 110 kilograme. Iar obezitatea, aşa cum ştii deja, este unul dintre factorii de risc care poate duce la forme grave de Covid-19.

În plus, președintele SUA are o problemă cu colesterolul, numită dis-lipidemie.

Nici vârsta nu-l ajută. Trump are 74 de ani, iar în cazul persoanelor care au Covid, riscul de spitalizare şi deces este crescut la persoanele care au între 65 şi 74 de ani, potrivit Centrului de Control al Bolilor din America.

The „Big Guy“ la propriu

La 74 de ani, Donald Trump, cel mai puternic om al Planetei, este the „Big Guy“, la propriu. Ţi-a spus de atâtea ori sus şi tare că-i sănătos tun. Bolile nu-i dau însă la o parte din cale pe preşedinţi. Atârnă deasupra lui boli care l-ar putea face un candidat ideal la o formă gravă de Covid.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Anticolesterol la purtător

Este un munte de om de peste 110 kilograme şi are o problemă cu colesterolul numită dislipidemie. De altfel, Trump ia zilnic un medicament numit Simvastatin. Este un medicament uşor, care se dă în formele incipiente ale acestei dereglări.

Dislipidemia înseamnă anumite modificări ale nivelului de grăsimi din sânge. Dacă nu sunt ţinute sub control, aceste grăsimi accelerează apariţia bolilor de inimă.

Trump este unul din cele peste 90 de milioane de persoane obeze din SUA.

Iar obezitatea, aşa cum ştii deja, este unul dintre factorii de risc care poate duce la forme grave de Covid-19.

Amator de junk food, şi nu de sport

Chiar dacă de fiecare dată a spus mândru în faţa camerelor că este sănătos tun, el are des în farfurie ceea ce medicul nu ţi-ar recomanda ca să fii sănătos: junk food.

Nu e un secret că burgerii, pizza şi puiul prăjit nu lipseau din meniul lui de la Casa Albă, chiar şi la dineurile oficiale. Dieta lui e clar duşman de temut pentru inimă. Nu o dată Dr. Ronny Jackson, unul din doctorii Casei Albe, i-a spus că o dietă săracă în carbohidraţi şi grăsimi, dar şi ceva sport i-ar prelungi viaţa cu ani întregi.

Sănătos tun, dar merge neaşteptat în noiembrie 2019 la Walter Reed

Un lucru e cert: cu două luni înainte să se îmbolnăvească de Covid-19 Trump a fost declarat sănătos de medici, la controlul medical anual. Aşa s-a întâmplat şi anul trecut, deşi medicii au remarcat un surplus de kilograme.

Şi totuşi, o vizită neaşteptată pe care a făcut-o în noiembrie la Centrul Medical Militar Walter Reed a născut multe speculaţii în spaţiul public.

Deşi secretara de presă de la Casa Albă de atunci, Stephanie Grisham, a spus initial că Trump a mers la spital pentru a face controlul medical anual, s-a vehiculat apoi că vizita nu a respectat protocolul unui examen prezidenţial de rutină şi nu a fost inclusă în programul Casei Albe.

La numai câteva zile de la această vizită, Casa Albă vorbea despre un control provizoriu, în loc de cel anual. Pe reţelele sociale au apărut atunci zvonuri că Preşedintele a mers la Walter Reed pentru că avea dureri în piept.

Comandantul de marină Sean Conley a explicat atunci că nu a fost vorba despre o problemă urgentă sau acută, ci despre un control de rutină.

Momentul 14 iunie 2020, West Point

La mijloc de iunie, anul acesta, Donald Trump a participat la ceremonia decernării diplomelor la academia militară de la West Point. După ce şi-a terminat discursul, Trump a lăsat impresia că are dificultăţi la mers pentru că a coborât rampa cu paşi mici. Tot atunci cei din jur au observat cum, pe la mijlocul discursului, Trump se foloseşte de ambele mâini pentru a duce la gură paharul de apă. Din nou, speculaţii legate de faptul că are o suferinţă fizică.

La scurt timp Trump a explicat presei că a dorit să fie mai precaut şi să nu cadă, dându-i astfel motive să râdă de el.

Din nou la Walter Reed, de data asta fără secrete

Din păcate, Trump este acum din nou la Walter Reed, dintr-un motiv invizibil care a dat peste cap o lume întreagă.

Echipa multidisciplinară de medici îl monitorizează permanent.

Atacă virusul şi cu Remdesivir, dar şi cu cocktail de anticorpi, în speranţa că nu se va replica în organismul lui. Mai au pe listă pentru tratamentul lui şi Vitamina D, Zinc, melatonină, şi banala aspirină, şi multă speranţă. Vaccinul încă nu a venit, nici măcar pentru Liderul Lumii.