• Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump a fost confirmat pozitiv pentru coronavirus, potrivit purtătorului său de cuvânt.
  • Donald Trump Jr, în vârstă de 42 de ani, a fost diagnosticat la începutul acestei săptămâni
  • Fiul preşedintelui este asimptomatic, dar s-a autoizolat la cabana sa de vânătoare

Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui în funcţie al Statelor Unite, a fost confirmat pozitiv pentru noul coronavirus, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

„A fost complet asimptomatic până acum şi respectă toate recomandările medicale”, se arată într-un comunicat transmis de echipa acestuia, citat de BBC News.

După ce a primit rezultatele testului la începutul acestei săptămâni, Trump Jr. a intrat în izolare la cabana sa de vânătoare.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Donalt Trump Jr este al doilea dintre copiii preşedintelui care a dat rezultate pozitive, după ce Barron, în vârstă de 14 ani, a testat pozitiv odată cu părinţii său, Donald şi Melania Trump.

Barron Trump, în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticat şi el luna trecută, dar a recuperat rapid.

Partenera lui Don Jr., Kimberly Guilfoyle, fostă jurnalistă la Fox News, a avut rezultate pozitive pentru COVID-19 în iulie.

La începutul lunii octombrie şi Donald Trump alături de soţia sa, Melania, a fost confirmat pozitiv pentru coronavirus.

În total, cel puţin 45 de persoane de la Casa Alba au luat virusul în ultimele luni.

De altfel, administraţia Trump a fost dur criticată de experţi în sănătate publică pentru că au organizat adunări mari, unde nu s-au purtat măşti şi nici nu s-a păstrat distanţarea socială.