• Suceava și Oradea se află la poluri opuse în privința gestionării crizei Covid-19
  • În timp ce în judeţul Suceava sunt 2.650 de cazuri de coronavirus, Bihorul are 416
  • 462 de cadre medicale sunt infectate cu Covid-19 în Suceava, iar în Bihor doar două

După cum știi, Spitalul Județean din Suceava a devenit cel mai mare focar de Covid-19 din ţară, după ce pe 4 martie avea primul caz de îmbolnăvire, iar apoi, rând pe rând, cadrele medicale s-au îmbolnăvit şi nimeni nu le-a testat. Rezultatul? După 21 de zile de la primul caz, spitalul era în carantină, iar ministrul Sănătăţii a adus conducere militară pentru a gestiona criza.

Pe 30 martie seara, Marcel Vela anunţa că oraşul Suceava şi alte opt localităţi limitrofe intrau în carantină totală. A fost primul oraş din România care se închidea. În prezent are cele mai multe îmbolnăviri raportate, 2.650 de confirmaţi dintre care 462 doar cadre medicale.

La polul opus, într-un alt colţ de ţară, Oradea a reuşit să ţină criza sub control în ciuda numărului mare de persoane care s-a întors din Europa prin graniţa Borş. Dacă te întrebi cum a fost posibil, încă de la începutul crizei, primarul orașului a ales un spital mare drept spitalul Covid-19 din oraş. Pentru a evita ca spitalul să devină focar, toate cadrele medicale din prima linie au fost testate pentru noul coronavirus, iar cei din alte spitale au fost testaţi prin metoda „polling“, importată din Israel.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Nu a durat mult până la achiziţia de 3 milioane de dolari pentru un echipament de protecţie de la o companie de stat din China. Așa a reușit județul Bihor ca până pe 27 aprilie să aibă 416 cazuri confirmate, dintre care două cadre medicale.

Sursă foto: Facebook